Sari direct la conținut

UPDATE OMV Petrom, Rompetrol si Lukoil au scumpit benzina si motorina

HotNews.ro

OMV Petrom si Rompetrol vor majora, incepand de vineri, pretul de referinta al carburantilor comercializati in statiile proprii cu noua bani pe litru.

In cazul OMV Petrom, benzina Premium fara plumb 95 se va comercializa cu 5,21 lei pe litru, sortimentul Top premium fara plumb 99+ va ajunge la 5,59 lei, iar OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 vor costa incepand de vineri 5,35 lei/litru, respectiv 6,01 lei/litru.

Un litru de motorina Top Euro Diesel 5 / Top Nordic Diesel va costa 5,38 lei, iar unul de motorina OMV Sprint Diesel va fi 5,40 lei/litru. Sortimentul Euro Diesel 5 se va vinde cu 5,24 lei, iar cel de motorina OMV Alpin Diesel cu 5,72 lei.

La statiile Rompetrol, benzina Efix 95 se va comercializa cu 5,35 lei pe litru, iar sortimentul Alto 101 va costa 6,02 lei pe litru.

Pretul litrului de motorina Efix Diesel a ajuns la 5,41 lei, iar cel al sortimentului Diesel Alto 55 a fost majorat la 5,72 lei.

Dupa OMV Petrom si Rompetrol, si Lukoil a anuntat vineri ca scumpeste carburantii.

Potrivit datelor publicate pe pagina de internet a Lukoil Romania, carburantii vanduti in cele peste 300 de statii ale companiei a fost scumpiti cu pana la 6 bani/litru. Astfel, pretul benzinei Euroluk 95 a fost majorat cu cinci bani, la 5,26 lei pe litru, iar sortimentul Ecto va costa 5,75 lei pe litru, de la 5,69 lei cat era anterior.

In cazul motorinei, pretul sortimentului Ecto Super Diesel a fost majorat cu sase bani, la 5,65 lei pe litru, si cu cinci bani in cazul sortimentului Euro L Diesel, care a ajuns la 5,33 lei pe litru.

Reprezentantii companiilor petroliere arata ca preturile pot varia cu maximum +/-5% fata de preturile de referinta.

Ultima modificare a preturilor carburantilor a avut loc in data de 17 martie in cazul Petrom si in 18 martie in cel al Rompetrol, cand companiile au redus pretul benzinei cu patru bani pe litru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro