UPDATE Operatia pe cord deschis la care a fost supus Nicolae Vacaroiu s-a incheiat, starea lui este buna
Nicolae Vacaroiu a fost operat pe cord deschis, joi, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala. Potrivit Mediafax, el a fost internat cu o boala coronariana, iar echipa medicala a declarat ca i se vor monta cateva bypass-uri aortocoronariene.
UPDATE Operatia la care a fost supus presedintele Curtii de Conturi s-a incheiat dupa aproape sapte ore, fara incidente intraoperatorii, iar starea pacientului este buna, el ramanand in Sectia Postoperator ATI a Spitalului de Urgenta Floreasca, informeaza Mediafax.
Inima a pornit fara sa fie nevoie de socuri, iar pacientul este stabil hemodinamic, potrivit unor informatii transmise de echipa medicala.
Operatia a inceput la ora 10.00 si s-a incheiat la ora 17.00.
Medicii i-au facut mai multe bypass-uri, iar in urma operatiei va fi imbunatatita alimentarea inimii cu sange.
Nicolae Vacaroiu a fost operat de o echipa coordonata de seful clinicii de chirurgie cardiovasculara, medicul Serban Bradisteanu, pe durata interventiei nefiind semnalate incidente intraoperatorii.
Presedintele Curtii de Conturi a fost internat, in urma cu o zi, la Spitalul de Urgenta Floreasca, avand diagnosticul cardiopatie cronica, adica mai multe artere coronare care serpuiesc pe suprafata inimii erau ingustate din cauza colesterolului si, astfel, sangele nu iriga corespunzator muschiul cordului.