Sari direct la conținut

UPDATE Operațiunea Iceberg: Au fost selectați 487 contribuabili și în funcție de riscuri vor fi efectuate inspecții fiscale. Șefa ANAF, Mihaela Triculescu, a ales 250 de inspectori

HotNews.ro
Virgil Pirvulescu, vicepresedinte ANAF, Foto: Hotnews
Virgil Pirvulescu, vicepresedinte ANAF, Foto: Hotnews

Fiscul a anunțat în ianuarie că începe operațiune Iceberg, reprezentând o acțiune amplă de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile de activitate economică din România. ​Virgil Pîrvulescu, vicepreședinte ANAF, a declarat în cadrul unui eveniment organizat de PwC că sunt în analiză 487 de contribuabili.

El a răspuns unei glume făcute de Ionuț Simion, partener PwC care a zis:

„Să vă spun așa, anecdotic. M-am întâlnit cu un CFO, director financiar al unei companii din TOP 10 mari contribuabili din România care îmi povestea: „Când am văzut aceste două operațiuni (Tomis și Iceberg n.r.) că au fost lansate am raportat imediat la sediu și ei mi-au zis: „Să retrimiți pe o pagină care e strategia de apărare împotriva unei astfel de măsuri”. Zice: Am stat două zile, m-am gândit cum să pun pe o pagină, nici nu știu concret despre ce e vorba, apoi am avut o revelație și am scris pe o singură pagină ce trebuiau să facă. Au fost foarte mulțumiți. Le-am scris: Fugiți!”

„În acest moment avem în analiză un număr de 487 de contribuabili mari și mijlocii cu riscuri estimate care, în funcție de concretizare vom dispune efectuarea inspecțiilor fiscale sau nu. Lucrăm la zona de analiză de risc”, a spus Pîrvulescu.

El a mai afirmat că în funcție de necesități va fi relocat personal.

„Vom reloca personal din țara în fuctie de zonele de risc, ca sunt zone în jurul Clujului, Iașiului, Constanței, Bucureștiului, nu e vorba doar de București, ci de toată țara. Ne dorim ca toată lumea când declară să și plătească. La 25 ianaurie volumul sumelor declarate a crescut considerabil, în special la contribuabilii care au făcut obiectul unor verificări coperative”, a spus reprezentantul ANAF.

  • Am selectat împreună cu Mihaela Triculescu un număr de 50 de inspectori care nu sunt salariații Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, înca 100 de de inspectori care nu sunt salariați a-i Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și încă 100 inspectori inspectori antifraudă pentru a încerca să ne pliem pe riscurile generale. Când ne referim la Iceberg ne referim la contribuabili care în evidențele noastre fiscale figurează cu cele mai mari riscuri.
  • Toată lumea a crezut că avem ce avem cu marii contribuabili. Sub nicio formă.

Despre operațiunea Iceberg vezi mai multe aici: Fiscul începe verificarea celor mai mari companii. Operațiunea este denumită „Iceberg”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro