UPDATE Plan Roșu de intervenție după un grav accident rutier în judeţul Galaţi, soldat cu cel puţin 3 morţi şi 7 răniţi
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN25, în localitatea Şendreni, judeţul Galaţi, a avut loc un accident rutier grav, soldat cu mai multe victime, în care au fost implicate două autoturisme, iar traficul este oprit.
Potrivit unui comunicat transmis luni și citat de Agerpres, cele două autoturisme au intrat în coliziune frontală.
Cauza producerii accidentului a fost pătrunderea pe contrasens, iar în urma impactului au rezultat mai multe victime, care au fost transportate de urgenţă la spital.
Traficul este oprit pe ambele sensuri de mers, se deviază printr-un câmp din apropiere, menţionează sursa citată.
UPDATE 1: Purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță, a informat într-o intervenție la Antena 3 că accidentul s-a soldat cu doi morți și nouă răniți, fiind activat Planul Roșu de intervenție.
Potrivit reprezentantului ISU Galați, dintre persoanele rănite una este în stare gravă, „de cod roșu”, restul fiind în afara oricărui pericol.
UPDATE 2: Potrivit Poliției Galaţi, 10 au fost implicate în accidentul de pe DN 25; una dintre victime a murit la spital
Poliţiştii din Galaţi au anunţat că zece persoane au fost implicate în accidentul produs pe DN 25, între care trei copii, transmite News.ro. Trei persoane au murit – două la faţa locului şi una la spital – iar şapte au fost rănite. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă, iar traficul în zona accidentului a fost reluat.
Poliţiştii din Galaţi au anunţat, luni dupa-amiază, că zece persoane au fost implicate în total în accidentul de pe DN 25, între care trei copii.
Doi adulţi au murit la faţa locului şi opt persoane, între care trei copii, au fost transportate la spital. La unitatea medicală, unul dintre adulţi a murit din cauza rănilor suferite, bilanţul accidentului ajungând, astfel, la trei morţi şi şapte răniţi.
Poliţiştii au anunţat că accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare, fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă. Se pare că între persoanele decedate este şi unul dintre şoferi, însă poliţiştii nu au precizat dacă este sau nu cel care a provocat accidentul.
Centrul Infotrafic a anunţat că traficul în zona accidentului a fost reluat.