UPDATE Poșta a introdus în sfârșit plata cu cardul la ghișeu: POS-urile sunt disponibile deja în 12 unități poștale din București și alte 38 unități din țară
”Poșta Româna a implementat deja, începând cu 1 septembrie 2018, într-un număr de 50 de subunităţi poştale (12 în București, iar restul în țară), plata cu cardul pentru o gamă variată de servicii poştale, au precizat joi pentru HotNews.ro oficialii companiei. ‘La sfârşitul lunii septembrie 2018 s-a încheiat un alt contract pentru achiziţia serviciilor de plată prin intermediul a încă 950 de POS-uri, astfel încât modalitatea de plată cu card bancar să fie extinsă la nivelul tuturor subunităţilor poştale informatizate, până la sfârsitul anului.’.
- UPDATE (vineri, 12 octombrie, 12:30) HotNews.ro vă prezintă mai jos toate oficiile poștale în care se pot face plăți cu cardul în București și localitățile din țară. Poșta a anunțat oficial astăzi lansarea acestor servicii (vezi comunicatul de presă atașat).
Conform informațiilor HotNews.ro, în prezent, următoarele subunităţi poştale sunt dotate cu terminale POS:
Bucureşti – Sector 1 – Oficiul Poştal 15, Oficiul Poştal 41, Oficiul Poştal 63;
Sector 2 – Oficiul Poştal 39, Ghiseu 4 – Oficiul Poştal 39;
Sector 3 – Oficiul Poştal 4, Oficiul Poştal 77;
Sector 4 – Oficiul Poştal 53, Oficiul Poştal 6;
Sector 5 – Oficiul Poştal 5;
Sector 6 – Oficiul Poştal 56, Oficiul Poştal 66.
Timişoara – Timişoara 1, Timişoara 1 – Ghişeu 1, Timişoara 1 – Ghişeu 2, Timişoara 1 – Ghişeu 3, Timişoara 1 – Ghişeu 4, Timişoara 10 – Ghişeu 1, Timişoara 15 – Ghişeu 1, Timişoara 4 – Ghişeu 1, Timişoara 4 – Ghişeu 2, Timişoara 5 – Ghişeu 1, Timişoara 8 – Ghişeu 1, Timişoara 10, Timişoara 15, Timişoara 4, Timişoara 5, Timişoara 6, Timişoara 8. Sibiu – Sibiu 1, Sibiu 1 – Ghişeu 1, Sibiu 1 – Ghişeu 2, Sibiu 6, Sibiu 6 – Ghişeu 1, Sibiu 6 – Ghişeu 2, Sibiu 6 – Ghişeu 3, Sibiu 9, Sibiu 9 – Ghişeu 1, Sibiu 9 – Ghişeu 2, Sibiu 9 – Ghişeu 3. Cluj – Cluj-Napoca 1; Craiova – Craiova 1; Braşov – Braşov 1; Constanţa – Constanţa 1; Galaţi – Galaţi 1 – Business Lahovary; Iaşi – Iaşi 1; Oradea – Oradea 1; Ploieşti – Ploieşti 1; Târgu-Mureş – Târgu-Mureş 1; Voluntari – Pipera – Voluntari.
Până la sfârşitul acestui an, în Bucureşti vor mai exista 68 de subunităţi care vor oferi clienţilor această variantă de plată şi 882 de oficii poştale, în restul ţării.„
- Plata cu cardul în oficiile poștale a fost introdusă începând cu 1 septembrie 2018
„Poşta Română a început deja dotarea subunităţilor poştale cu terminale POS, însă, având în vedere dimensiunea reţelei şi necesităţile de ordin tehnic (instalare echipamente, instruire salariaţi, service şi mentenanţă etc.), POS-urile se instalează cu prioritate în subunităţi poştale informatizate din mediul urban, în mod etapizat.
Astfel, începând cu 1 septembrie 2018, Poşta Română a implementat, deja, într-un număr de 50 de subunităţi poştale, plata cu cardul pentru o gamă variată de servicii poştale (vânzare de mărfuri, timbre poştale, timbre fiscale, timbre judiciare, mandate încasare facturi, trimiteri de corespondenţă internă şi internaţională, trimiteri de colete interne şi internaţionale, servicii poştale express interne şi internaţionale).
La sfârşitul lunii septembrie 2018 s-a încheiat un alt contract pentru achiziţia serviciilor de plată prin intermediul a încă 950 de POS-uri, astfel încât modalitatea de plată cu card bancar să fie extinsă la nivelul tuturor subunităţilor poştale informatizate, până la sfârsitul anului.„, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Poștei Române.
Poșta Română, cel mai mare operator poștal din țară, are peste 24.000 de angajați și este deținută de statul roman, prin Ministerul Comunicațiilor, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea în proporție de 25%.