UPDATE Primele polite de asigurare obligatorie a locuintelor din Romania vor fi emise incepand de joi
Primele polite de asigurare obligatorie a locuintelor din Romania vor fi emise incepand de joi, 15 iulie, a declarat pentru HotNews.ro Radu Mircea Popescu, consilier in cadrul PAID (Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor), societatea comerciala de gestionare a acestor asigurari, care va organiza joi o conferinta cu aceasta ocazie. Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor a fost adoptata in 2008, dar aplicarea ei a fost intarziata printre altele de crearea bazei de date cu locuintele din Romania si stabilirea regulilor contractului de reasigurare, fara de care nu se pot vinde politele.
„Incepand de maine, vor fi emise primele polite de asigurare obligatorie a locuintelor. Chiar in cadrul evenimentului de presa organizat maine, orice proprietar de locuinta va putea in baza cartii de identitate sa obtina o polita de asigurare a locuintei, platind echivalentul a 20 de euro. Polita va fi astfel valabila din 15 iulie 2010 pana in 14 iulie 2011”, a declarat pentru HotNews.ro Radu Mircea Popescu, consilier PAID.
Precizare:PAID a dat miercuri un comunicat in care anunta organizarea joi a unui eveniment cu ocazia emiterii primei polite de asigurare obligatorie a locuintelor, dar pana acum nu a fost emisa nici o astfel de polita, cum in mod gresit am mentionat inainte de declaratia oficialului PAID.
„Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale are deosebita onoare de a va invita joi, 15 iulie 2010, la conferinta de presa cu ocazia emiterii primei polite de asigurare obligatorie a locuintelor”, se arata in anuntul PAID.
In luna mai din acest an, Marius Bulugea, directorul general al PAID, declara ca primele polite vor fi emise undeva in perioada iulie-august din acest an, dupa stabilirea regulilor contractului de reasigurare, fara de care nu se pot vinde politele.
„Programul de reasigurare a fost stabilit, iar negocierile cu brokerii de reasigurari sunt in faza finala. Cred ca emiterea primelor polite de asigurare obligatorie a locuintelor se va face undeva in perioada iulie-august din acest an”, a precizat la acel moment Marius Bulugea.
In privinta bazei de date cu locuintele din Romania, firma castigatoare a licitatiei privind furnizarea unui sistem informatic pentru managementul activitatilor PAID a fost Essential Systems, sistemul urmand sa fie dezvoltat folosind tehnologii Microsoft si infrastructura hardware IBM.
Potrivit legii privind asigurarea obligatorie a locuintelor (Legea 260/2008) proprietarii de locuinte sunt obligati sa incheie polite de asigurare obligatorie a locuintelor, suma maxima asigurata fiind de 20.000 euro pentru locuintele tip A si de 10.000 euro pentru locuintele tip B. Prima anuala obligatorie este de 10 euro in cazul locuintelor tip B si de 20 euro in cazul locuintelor tip A. Proprietarii care nu isi asigura locuintele risca o amenda intre 100 si 500 lei, iar constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre primari si de persoanele imputernicite in acest scop.
- CSA: Doar 24% din locuintele proprietate personala din Romania sunt asigurate
Proprietarii de locuinte care au polite de asigurare facultativa privind riscurile prevazute de legea asigurarii obligatorii a locuintelor sunt obligati sa incheie polite de asigurare obligatorie a locuintelor la expirarea contractelor respective si-si pot face alte polite de asigurare facultativa numai pentru sume asigurate care le depasesc pe cele asigurate obligatoriu sau pentru riscuri care nu fac obiectul contractului de asigurare obligatorie.
La inceputul acestei luni, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a anuntat ca potrivit statisticilor oficiale, in Romania exista 8,3 milioane de locuinte proprietate personala, din care 4,5 milioane in mediul urban si 3,8 milioane in mediul rural.
La data de 30 iunie 2010, conform cifrelor centralizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, erau in vigoare peste 2 milioane de contracte de asigurare facultativa a locuintelor. Acest numar arata ca doar 24% din totalul locuintelor din Romania, inventariate de Institutul National de Statistica, sunt protejate prin asigurare.