Sari direct la conținut

UPDATE ProTV vrea sa-l duca pe Ovidiu Anton la Eurovision dar spune ca nu are cu cine sa discute / Iuliana Marciuc: Ar fi pacat sa nu participam si ca TVR sa nu transmita concursul

HotNews.ro
Aleksandras Cesnavicius si Ovidiu Anton, Foto: Hotnews
Aleksandras Cesnavicius si Ovidiu Anton, Foto: Hotnews

ProTV a inceput demersurile sa-l duca la Eurovision pe Ovidiu Anton, dupa ce, saptamana trecuta, Romania a fost exclusa din concursul european din cauza datoriilor TVR.

Anuntul a fost facut miercuri dimineata de Aleksandras Cesnavicius, seful ProTV care a precizat insa ca toate eforturile depuse de luni incoace de a intra in dialog cu conducerea organizatorilor nu au primit niciun raspuns.

UPDATE 13.34 Iuliana Marciuc, producator al selectiei pentru Eurovision, a transmis o declaratie in care spune ca „TVR a investit o suma considerabila in proiectul Eurovision 2016” si ca spera „in continuare ca situatia se va debloca, mai ales ca Televiziunea Romana este in continuare membru EBU. Ar fi pacat sa nu participam si ca TVR sa nu transmita concursul, avand in vedere resursele investite si asteptarea generata in randul publicului.”

Potrivit lui Cesnavicius „am decis impreuna cu Ovidiu ca cel mai bine e sa lucram impreuna. Am inceput sa incercam sa-i abrodam pe cei mai inalti oficiali ai EBU (N. red organizatia radiodifuzorilor publici din Europa) dar acestia nu au raspuns. (…) La un moment dat ni s-a spus << nu puteti difuza acest eveniment>>. Dar noi suntem interesati. consideram ca poate sa existe o solutie normala. Vrem sa ajutam. Ce dorim noi e ca EBU sa se implice intr-un dialog adecvat sa ii permitem lui Ovidiu sa concureze. Din calculele mele, nu e nimic care sa impiedice acest lucru.”

Cesnavicius a zis ca in istoria Eurovision exista exemple de parteneriate intre serviciul public si entitati comerciale, deci intrarea pe fir a ProTV „nu ar fi o premiera”.

El a declarat ca astazi el si Ovidiu Anton vor semna o scrisoare deschisa invitand oficialii EBU sa accepte discutii si abordeze constructiv situatia.

Seful ProTV a spus ca televiziunea a luat aceasta decizie deoarece Eurovision nu e un simplu brand ci e unul ditrre cele mai mari branduri media din Romania iar excluderea tarii de la Eurovision e un subiect mult mai mare decat unul care sa afecteze doar piata romaneasca.

El a apreciat ca Eurovision ca brand in sine nu e asociat cu niciun canal individual iar situatia actuala „e o chestiune de importanta nationala”.

La randul sau Ovidiu Anton s-a declarat pregatit sa participe si „surprins ca e foarte tarziu sa se ia o decizie (n red legata de ProTV), dar cred ca a fost tarziu si sa se ia decizia de saptamana trecuta. Noi eram pregatiti”.

In cursul zilei de marti reprezentantii organizatorilor Eurovision au transmis la solicitarea HotNews ca „din cate stiu ei” niciun post comercial nu ii contactase pentru o eventuala implicare in readucerea Romaniei la Eurovision si ca e foarte putin probabil ca Ovidiu Anton sa urce pe scena la Stockholm.

Cesnavicius a trimis o scrisoare deschisa catre Ingrid Deltenre, General Director European Broadcasting Union (EBU) cu privire la participarea Romaniei la Eurovision 2016:

:Stimata doamna Deltenre,

Va scriem pentru a va oferi sprijinul nostru in gasirea unei solutii care sa permita participarea Romaniei la editia Eurovision din acest an.

Ca titlu de introducere, PRO TV a fost lansat in anul 1995 si este grupul de televiziune lider in Romania, cu o medie de 31% cota de piata in prime time in 2015. Prin difuzarea unei game largi de programe culturale, de divertisment si sport, precum si a informatiei independente, PRO TV sustine diversitatea si pluralitatea in societatea romaneasca. In ceea ce priveste comunitatile de romani din intreaga lume, ne dorim sa promovam intens Romania in afara granitei si, in mod special, integrarea acesteia in comunitatea europeana.

Suntem de parere ca excluderea Romaniei din competitia Eurovision afecteaza, in primul si in primul rand, cetatenii romani si pe artistul Ovidiu Anton, caruia acestia i-au urmarit intreg parcursul in competitie. Romania are o puternica legatura emotionala cu acest concurs, legatura care a pornit chiar din primii ani dupa revolutie, participarea la acest concurs fiind perceputa ca o dovada a includerii in comunitatea europeana.

Telespectatorii din Romania l-au ales pe Ovidiu Anton sa fie reprezentantul tarii la Stockholm, iar momentul pregatit de el este asteptat de intreaga tara. Piesa „Moment of Silence” vorbeste despre importanta unui sistem politic corect si impartial, un subiect de actualitate, care este prezent in lupta romanilor impotriva coruptiei. Excluderea din competitia de la Stockholm, din motive care nu au legatura cu persoana lui Ovidiu Anton sau cu participarea Romaniei in general, reprezinta o mare dezamagire pentru Ovidiu si pentru sustinatorii sai din Romania, dupa toate eforturile depuse pentru a ajunge in acest punct.

Avand in vedere cele de mai sus, prin difuzarea acestui eveniment, PRO TV este pregatit sa le dea romanilor si lui Ovidiu posibilitatea sa faca parte din acest concurs european. Va invitam sa cautam impreuna o solutie rapida si pragmatica pentru sustinerea lui Ovidiu in participarea la evenimentul de la Stockholm si continuarea traditiei Eurovision in Romania.

In aceasta privinta, am aprecia deschiderea dumneavoastra de a colabora cu noi. Eu si Ovidiu suntem disponibili oricand pentru a discuta mai departe, chiar daca timpul ramas pana la eveniment este scurt, si speram sa gasim impreuna o modalitate realista prin care Ovidiu sa ramana in concurs.

Speram ca, impreuna, sa le putem da curand romanilor o veste buna in aceasta privinta.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro