Sari direct la conținut

UPDATE RAAN a intrat in faliment/ Lichidator judiciar provizoriu a fost numit Remus Borza, insa acesta spune ca este posibil sa refuze mandatul

HotNews.ro
RAAN, Foto: raan.ro
RAAN, Foto: raan.ro

Tribunalul Mehedinti a dispus joi intrarea Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare (RAAN) in faliment, ca urmare a respingerii planului de reorganizare in Adunarea Creditorilor. Instanta a mai decis desemarea in calitate de lichidator judiciar provizoriu pe Euro Insol SPRL, casa de insolventa condusa de Remus Borza, actual administrator judiciar al Hidroelectrica. RAAN se afla in insolventa din septembrie 2013, administrator judiciar fiind casa de insolventa Tudor& Asociatii, care in loc sa duca societatea catre reorganizare si redresare, a condus-o catre faliment.

UPDATE Remus Borza a spus pentru HotNews.ro ca este posibil sa refuze aceasta numire, in conditiile in care nu ar cerut si nici nu ar fi fost intrebat daca doreste sa se ocupe de falimentul RAAN. „Nu vreau sa am pe constiinta falimentul RAAN. In 10 zile am posibilitatea legala sa refuz mandatul. Voi contacta actionarii si creditorii pentru a afla si pozitia lor”, a spus Remus Borza.

Din momentul intrarii in insolventa, Guvernul a tinut in viata in mod artificial RAAN. O modalitate de sprijin a fost alocarea repetata a zeci de milioane de lei pentru achizitia de apa grea de catre de catre Administratia Nationala a Rezervelor de Stat. Aceasta in conditiile in care RAAN producea pe stoc apa grea de mai multi ani. De altfel, se ajunsese in situatia in care stocurile sa acopere necesarul pe cel putin 50 de ani de acum inainte pentru cele doua reactoare de la Cernavoda.

Tribunalul a hotarat dizolvarea RAAN si ridicarea dreptului de administrare al acesteia. A fixat un termen maxim de 10 zile de la pronuntare pentru predarea gestiunii catre lichidatorul judiciar, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii. Instanta a mai dispus predarea catre lichidator, in termen de 5 zile de la pronuntare a tabelului definitiv al creantelor si a listei creantelor. De asemenea, a fixat termen limita pentru depunerea cererilor de creanta nascute in cursul procedurii la 10 martie 2016. Verificarea creantelor nascute in cursul procedurii, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar trebuie realizata pana la 7 aprilie 2016. Contestatiile la creantele nascute in cursul procedurii pot fi depuse pana la 17 aprilie 2016. Pentru solutionarea contestatiilor la creantele nascute in cursul procedurii, termenul maxim este 28 aprilie 2016. Pentru intocmirea si afisarea tabelului definitiv consolidat, termenul limita este 6 mai 2016. Instanta a mai dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte operatiuni.

Dupa deschidera procedurii de insolventa, in tabelul creantelor, calculate la peste 1,5 miliarde de lei, au fost inregistrati peste 300 de creditori, dintre care cel mai mare Confort SA Timisoara, firma controlata de Georgica Cornu, supranumit si „regele asfaltului din Banat”. Confort SA a fost inregistrat in tabelul creantelor cu circa 664 milioane de lei.

In aprilie 2014, fostul ministru al energiei Razvan Nicolescu spunea ca aceasta creanta este ilegala. Intre asociatia Confort SA Timisoara-Hydrosistem Project AS si RAAN a fost incheiat in mai 2009 un contract in valoare de 165 milioane lei, fara TVA pentru o investitie legata de „instalatia de evacuare in slam dens a zgurii si cenusii”. Grupul de firme a fost selectat in urma unei licitatii din februarie 2009. Pe parcursul contractului au tot fost incheiate acte aditionale care au marit valoarea la 341,2 milioane lei. In martie 2014, procurorii DIICOT l-au retinut pe Georgica Cornu, cu acuzatia de evaziune fiscala si constituire de grup infractional organizat. Judecatorii au decis insa ca omul de afaceri Georgica Cornu sa fie cercetat in libertate, sub control judiciar, pentru evaziune fiscala si constituire de grup infractional organizat. Vezi aici mai multe detalii.

RAAN a intrat in insolventa in 2013, in septembrie, din cauza ca ajunsese in incapacitate de plata. RAAN producea apa grea pentru Centrala Nuclearelectrica din Cernavoda si energie termica si electrica pentru uzul propriu si pentru consumatorii din orasul Drobeta Turnu-Severin. In acest moment, mai functioneaza doar termocentrala. Productia de apa de grea de pe platforma Romag Prod a fost oprita inca din vara anului trecut.

Din momentul intrarii in insolventa au avut loc mai multe proteste ale angajatilor. In toamna anului trecut au fost disponibilizate 1525 de persoane, iar in acest moment pe pltforma de apa gra mai lucreaza circa 150 de oameni, iar la Romag Termo aproximativ 500.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro