Sari direct la conținut

UPDATE Remus Borza, Euro Insol: Administratorul judiciar al Hidroelectrica, desemnat administrator judiciar si la Realitatea Media

HotNews.ro

​Societatea Euro Insol SPRL, administratorul judiciar al Hidroelectrica, este in carti sa devina administrator judiciar al Realitatea Media, in locul societatii Rovigo SPRL care a decis recent sa renunte la mandatul sau, potrivit informatiilor HotNews.ro. Creditorii Realitatea Media urmeaza sa se reuneasca joi dupa-amiaza in Adunare Generala pentru a vota in acest sens, dupa cum a confirmat pentru HotNews.ro Cozmin Gusa.

UPDATE Dupa Adunarea creditorilor, Remus Borza / Euro Insol a declarat, joi seara, pentru HotNews.ro ca aceasta societate a fost desemnata administrator judiciar al Realitatea Media prin votul majoritatii creditorilor si ca cel mai probabil luni Tribunalul Bucuresti va lua nota de aceasta decizie. Potrivit lui Borza, in aceasta situatie desemnarea administratorului judiciar este exclusiv atributul Adunarii Creditorilor.

Ca reprezentant al GMG Media Box, firma intrata intre creditorii Realitatea Media cu o datorie de circa 16 milioane de euro, Cozmin Gusa a spus joi ca, daca va trece votul creditorilor, viitorul administrator judiciar trebuie sa fie desemnat oficial de instanta.

Rovigo SPRL a fost desemnata administrator judicial al Realitatea Media in momentul in care aceasta companie a intrat, anul trecut, in insolventa. La inceputul acestei luni, societatea de insolventa a inaintat o cerere de renuntare la mandatul de administrator judiciar, aratand ca „a intervenit un motiv de incompatibilitate”. Contactat atunci de Mediafax, Elan Schwartenberg, actionar Realitatea Media, declara ca „regret decizia, dar admir si salut verticalitatea lui Rovigo-Deleanu! A preferat sa demisioneze decat sa comita falsuri si abuzuri!”

Tot la inceputul lunii, o investigatie RISE Project arata ca postul Realitatea TV a revenit in proprietatea familiei lui Sorin Ovidiu Vantu, Elan Schwartzenberg ramanand cu doar 9% din Bluelink Comunicazioni, actionarul majoritar al Realitatea Media.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro