Sari direct la conținut

UPDATE Solistul Depeche Mode, Dave Gahan, are gastroenterocolita. Anularea concertului de la Bucuresti, "mai mult decit probabila". Concertul de la Istanbul a fost anulat

HotNews.ro

UPDATE 3: Concertelul Depeche Mode care urma sa aiba loc la Istanbul, in data de 14 mai, nu va mai avea loc la data stabilita, anunta organizatorul evenimentului de la Bucuresti, Emagic, citand www.purpleconcerts.eu.

Deocamdata, nu s-a anuntat nimic despre concertul de la Bucuresti.

„In ceea ce priveste insa concertul de pe 16 mai din capitala, acesta nu este anulat, asteptam vesti privind starea de sanatate a lui Dave Gahan, precum si pozitia oficiala a reprezentantilor trupei privind concertul de la Bucuresti si celelalte show-uri din turneu”, precizeaza Emagic.

UPDATE 2: Surse apropiate organizatorilor au declarat pentru HotNews.ro ca anularea concertului Depeche Mode de la Bucuresti este „mai mult decit probabila”. Vom reveni cit de curind si cu pozitia oficiala a Emagic. Anterior,Andreea Filip, director de comunicare al Emagic, organizatorul evenimentului, declarase pentru HotNews.ro ca „din cate stim, programul se va respecta si concertele de la Bucuresti si Istanbul vor avea loc”.

UPDATE4: Vanzarea de bilete pentru concertul Depeche Mode la Bucuresti a fost sistata, informeaza NewsIn.

Update5: Promotorii bulgari Sofia Music Enterprises, care organizeaza concertul trupei Depeche Mode din Bulgaria, programat luni, au declarat ca show-ul de la Bucuresti a fost anulat, informeaza Mediafax.

Solistul trupei Depeche Mode, Dave Gahan, a fost diagnosticat cu gastroenterocolita, a declarat un purtator de cuvant al formatiei, care si-a exprimat insa speranta ca acesta se va insanatosi si va putea sa-si reia locul pe scena la sfarsitul acestei saptamani, potrivit Monsters and critics.

Anuntul acestuia da sperante fanilor din Romania, in conditiile in care concertul Depeche Mode de la Bucuresti este programat sambata.

„Dave nu se simtea bine, am chemat un doctor si sfatul sau a fost ca Dave nu poate canta. Imi cer scuze din partea lui Dave si a Depeche Mode – Dave a incercat intr-adevar sa sustina acest concert”, a precizat purtatorul de cuvint.

„Imi pare foarte rau, dar nu pot sa fac nimic – este foarte bolnav. M-a rugat sa cer scuze tuturor fanilor”.

Grupul – care a vandut peste 45 de milioane de albume din 1980 – spera sa reprogrameze concertul anulat de la Atena.

Gastroenterocolita este o inflamatie a mucoasei stomacului, intestinului subtire si a colonului, potrivit dexonline.ro.

Formatia britanica Depeche Mode si-a anulat concertul de la Atena in cadrul turneului mondial de promovare a albumului „Sounds of the Universe”, relateaza Reuters.

Solistul David Gahan s-a simtit rau in timp ce era in cabina de machiaj. El a fost internat intr-un spital din capitala Greciei, cu diagnosticul gastroenterocolita.

„Regretam faptul ca showul a fost anulat” – a declarat unul dintre organizatori, fara sa dea alte detalii despre starea de sanatate a artistului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro