Sari direct la conținut

UPDATE Statul roman va incasa dividende in valoare de 43,5 milioane euro din profitul net al Romtelecom pentru anii 2006 si 2007

HotNews.ro
Sediu Romtelecom, Foto: AGERPRES
Sediu Romtelecom, Foto: AGERPRES

Ministerul Comunicatiilor (MCSI), care detine circa 46% din actiunile Romtelecom, va incasa dividende din profitul net al acestui operator in valoare de 43,5 milioane de euro, bani care vor fi virati la bugetul de stat, a anuntat luni ministerul. Aceasta dupa ce in luna ianuarie a acestui an, Adunarea Generala Ordinara a actionarilor Romtelecom a aprobat distribuirea de dividende din profitul net al companiei aferent atat anului 2006, cat si anului 2007, in valoare totala bruta de 404,3 milioane lei (94,75 milioane euro). Oficialii MCSI au precizat pentru HotNews.ro ca dividendele din profitul net al Romtelecom pe 2006 si 2007 vor fi incasate „la inceputul lunii februarie din acest an”.

Potrivit informatiilor ministerului, pentru anul 2006, s-a aprobat distribuirea de dividende din profitul net aferent in valoare totala bruta de 327.096.771 lei (76.648.335 euro). Pentru anul 2007, valoarea totala bruta a dividendelor este de 77.279.556 lei (18.108.859 euro).

Cei doi actionari ai Romtelecom sunt OTE International Investments Ltd., Grecia, cu o participatie de 54,01% si MCSI, care detine un pachet de actiuni de 45,99%.

Pentru 2008-2009 s-au distribuit dividende de 27,4 milioane euro. Statul roman a incasat deja 12,6 milioane euro

„In plus, precizam ca, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor care a avut loc in luna octombrie 2010, actionarii Romtelecom au aprobat si distribuirea de dividende din profitul total net realizat in intervalul 2008-2009, in valoare de 116.960.391 de lei (27.407.238 euro)”, se arata in comunicatul MCSI.

Contactati de HotNews.ro, oficialii MCSI au precizat ca pentru aceasta perioada, statul roman a incasat deja banii din dividende.

  • „MCSI a incasat deja dividendele aferente profitului net al companiei pe anii 2008-2009, in luna noiembrie, 2010, fiind in valoare de 12.607.329 de euro”, a declarat pentru HotNews.ro Camelia Enachioiu, purtator de cuvant al MCSI.

In luna noiembrie a anului trecut, statul roman prin Ministerul Comunicatiilor anunta ca intentioneaza sa valorifice pachetul de actiuni de 46% detinut in cadrul Romtelecom si ca i-a invitat pe reprezentantii OTE, actionarul majoritar in cadrul operatorului, sa vina cu o oferta de pret in acest sens pana la sfarsitul anului. Intre timp, grecii au solicitat prelungirea cu trei luni a datei limita pana la care sa faca o oferta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro