Sari direct la conținut

UPDATE Traficul pe DN1 a fost reluat în zona staţiunii Azuga, după ce un stâlp a căzut pe carosabil

HotNews.ro

Circulaţia rutieră pe DN1, în zona staţiunii prahovene Azuga, a fost reluată duminică după-amiază, după ce un stâlp de beton a căzut pe carosabil, blocând ambele sensuri, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Prahova, circulaţia rutieră pe DN1 Braşov – Ploieşti s-a reluat în condiţii normale. Drumul fusese blocat pe ambele sensuri la km 136+600 de metri, în zona staţiunii Azuga, după ce un stâlp de beton de pe marginea drumului s-a prăbuşit peste carosabil”, se arată în precizarea Infotrafic, potrivit Agerpres.

*****

Traficul rutier a fost întrerupt duminică pe DN1, în staţiunea Azuga, după ce un stâlp a căzut pe carosabil.

„DN1 Braşov – Ploieşti este blocat pe ambele sensuri la km 136+600 de metri, în zona staţiunii prahovene Azuga, după ce un stâlp de beton de pe marginea drumului s-a prăbuşit peste carosabil”, a precizat anterior Poliţia.

Incidentul nu s-a soldat cu victime, scrie News.ro.

O echipă de la societatea energetică a ajuns la faţa locului şi acţionează pentru remedierea situaţiei.

În zonă s-au format coloane de autovehicule.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro