UPDATE Un cutremur puternic de magnitudine 6,9 a zguduit California
Un cutremur puternic de magnitudine 6,9 s-a produs duminica in largul coastelor de nord ale Californiei, a anuntat institutul american de geofizica USGS, citat de AFP.
Seismul a avut loc la ora 05,18 GMT, cu epicentrul la 77 km nord-vest de orasul Ferndale, si la o adancime de 7 kilometri, potrivit USGS.
Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale, dar seismul a fost resimtit si la San Francisco, la 400 km sud de Ferndale.
„Nu exista amenintarea unui vast tsunami distrugator daca ne bazam pe datele istorice legate de cutremure si tsunami”, a precizat Centrul de alerta pentru tsunami in Pacific.
USGS a precizat ca exista probabilitatea de 90% de aparitie a unui cutremur de magnitudine 5 „puternic si susceptibil sa provoace pagube” in urmatoarele sapte zile. Riscul aparitiei unui cutremur la fel de puternic sau mai puternic este redus (5 – 10%).