UPDATE Un tanar de 17 ani a murit dupa ce s-a electrocutat intr-un parc de distractii din Eforie Nord
Un turist de 17 ani a fost transportat in stare grava la Spitalul Judetean Constanta, luni dupa-amiaza, dupa ce s-a electrocutat in parcul de distractii din statiunea Eforie Nord, pentru ca a vrut sa se suie in masinute electrice mergand in picioarele goale in perimetrul de functionare al acestora. Adolescentul a murit la scurt timp dupa ce a fost dus la spital, transmite Mediafax.
Potrivit Politiei Judetene Constanta, tanarul de 17 ani a mers in parcul de distractii din Eforie Nord, vrand sa se dea in masinute electrice.
Acesta era in picioarele goale, iar cand a intrat in perimetul delimitat unde circula masinutele s-a electrocutat, fiind trantit la pamant.
Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Constanta, tanarul a fost resuscitat la fata locului, dupa care a fost transportat cu o ambulanta la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Aici, el a fost dus la Camera de Resuscitare, dar, cu toate eforturile medicilor, a murit la scurt timp dupa ce a fost dus in unitatea sanitara.
Baiatul de 17 ani, din Bucuresti, sosit in vacanta cu familia la Eforie Nord, a mers, luni dupa-amiaza, in parcul de distractii aflat in zona Belona din statiune, vrand sa se dea in masinute electrice. El plecase direct de pe plaja, ud si in picioarele goale, iar cand a intrat in perimetul delimitat unde circula masinutele s-a electrocutat, fiind trantit la pamant.
Un martor a sarit in ajutorul lui si a sunat la 112, iar in zona a sosit un echipaj de la Ambulanta Constanta care i-a acordat primul ajutor si l-a resuscitat, fiind transportat apoi la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta in stare grava.
Politistii fac cercetari pentru ucidere din culpa, cazul intrand si in atentia inspectorilor de munca din Constanta.