Sari direct la conținut

UPDATE Victor Ponta: PNL nu vrea impozitarea veniturilor din sectorul bugetar mai mari de 1.000 de euro. Ne mai gandim. Crin Antonescu: PNL se opune categoric oricarei supraimpozitari sau cresteri de fiscalitate

HotNews.ro
Victor Ponta si Crin Antonescu, Foto: Agerpres
Victor Ponta si Crin Antonescu, Foto: Agerpres

PNL nu este de acord cu impozitarea suplimentara a veniturilor bugetarilor mai mari de 1.000 de euro, a admis marti premierul Victor Ponta, care a adaugat ca le-a spus acestora ca, in acest caz, „sa nu vina la rectificare sa ceara niciun ban”.

Ponta a fost intrebat de ziaristi daca a discutat cu liberalii despre propunerea de impozitare a veniturilor din sectorul bugetar mai mari de 1.000 de euro si care a fost raspunsul acestora.

„Sa nu impozitam. Eu le-am zis sa nu vina la rectificare sa ceara niciun ban. Ne mai gandim”, a precizat Victor Ponta, care a participat la o reuniune a conducerii USL, dar a plecat mai repede, explicand ca programul sau prevedea participarea la un alt eveniment.

„Scopul principal este ca cei care au un salariu mai mare de 1.000 de euro in zona bugetara pot participa cu o taxa de solidaritate”, a adaugat premierul, adaugand ca el are „cifre diferite” fata de liberali in ceea ce priveste impactul bugetar al acestei masuri.

Primul ministru a subliniat ca, in opinia sa, impozitarea veniturilor mari din zona bugetara ar trebui sa cuprinda si angajatii din „autoritati, agentii, companii cu capital integral sau majoritar de stat”.

In acest context, Victor Ponta a criticat protestul unor „directori de la Medias” care au „toti cate zece mii de euro pe luna”.

„Poate mai reusim sa luam ceva de la ei. Pe de o parte platim medici si profesori cu 1.200 sau 1.500 lei pe luna iar cei care au zeci de mii de euro nu ne putem atinge de ei”, a comentat primul ministru.

„Nu e vorba de suma, ci de un anumit mesaj pe care eu il consider corect. Daca lucrezi la stat si ai o suta si ceva de milioane poate ca esti foarte performant si trebuie sa mergi in privat”, a comentat Ponta, adaugand: „Este profund incorect sa ai o suta de milioane ca director” la stat.

UPDATE Crin Antonescu: PNL se opune categoric oricarei supraimpozitari sau cresteri de fiscalitate

Partidul National Liberal se opune oricarei supraimpozitari sau cresteri de fiscalitate, a declarat, marti, presedintele PNL, Crin Antonescu, citat de Agerpres.

Liderul liberalilor a fost intrebat cum vede masura anuntata de premierul Victor Ponta privind impozitarea cu 10% a salariilor bugetarilor care depasesc 1.000 de euro, el aratand ca acest subiect a fost discutat in cadrul sedintei USL.

„PNL se opune categoric oricarei supraimpozitari sau cresteri de fiscalitate si datorita atasamentului sau la principiul cotei unice si mai ales pentru ca unul din angajamentele majore ale USL, la care tinem toti in aceeasi masura, liberali sau social-democrati, este acela ca nu vor creste taxele si impozitele. Pozitiile sunt clare si solutiile nu pot veni nici pentru rectificarea bugetara, nici pentru toate celelalte nevoi publice, nu foarte mari ce-i drept, nu pot veni din sume care nu sunt semnificative si care s-ar obtine dintr-o taxare a veniturilor mai mari de 1.000 de euro si asa mai departe. Si in plan simbolic, dar si in plan practic nu putem sa acceptam o asemenea formula pentru ca ea pe de-o parte incalca angajamentele electorale, iar pe de alta parte nu rezolva problema bugetara”, a spus Antonescu, la finalul sedintei USL de la Palatul Parlamentului.

El a subliniat ca trebuie luate masuri de fond care sa poata stimula aparitia locurilor de munca si implicit incasarile la buget

Premierul Victor Ponta a afirmat luni seara ca va mentine cota unica de 16% si a mentionat din nou taxa de solidaritate aplicata salariilor bugetarilor mai mare de 1.000 euro, avansand insa cifra de 10%.

„Vom mentine cota unica la 16% si imi voi respecta intelegerea cu colegii liberali. Taxa de 10% pentru salariile bugetarilor mai mari de 1.000 de euro nu schimba cota unica,” a spus Ponta luni seara, la Romania TV.

Premierul a anuntat in luna mai ca analizeaza posibilitatea introducerii unei taxe de solidaritate de 16%, aplicate veniturilor bugetare si pensiilor de peste 4.500 de lei pe luna.

Vineri, intr-un interviu acordat Agerpres, Ponta a afirmat ca in masura in care trimestrul I se inchide cu respectarea integrala a tintelor de deficit si a tintelor de incasari la buget, Guvernul va incerca sa materializeze o veche initiativa a sa privind o taxa suplimentara pentru cei din zona bugetara care au venituri salariale peste 1.000 de euro pe luna, fara a mentiona cat va fi cuantumul acesteia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro