UPDATE Videanu: Prin liberalizare vom aduce pretul gazelor la media din UE
In urma liberalizarii pretului la gaze naturale, preturile vor ajunge la media din Uniunea Europeana. „Nu sunt inca finalizate studiile despre impactul liberalizarii pretului la gaze. Eu o vad in ideea de a crea o piata concurentiala, care sa duca pretul nu la cel de import din Rusia, ci la pretul mediu din Uniunea Europeana”, a spus Adriean Videanu, ministrul economiei. Potrivit Eurostat, Romania avea anul trecut cele mai mici preturi din Uniunea Europeana pentru consumatorii casnici. In ceea ce priveste preturile pentru consumatorii industriali, singurul stat care are preturi mai mici decat Romania este Marea Britanie. Aflati preturile din UE la gazele naturale din tabelul alaturat.
Potrivit documentului, media in UE pentru consumatorii casnici este de 14,67 euro/gigajouli, in timp ce in Romania, pretul ajunge la 7,45 euro. Astfel, pentru a atinge media din UE, in Romania preturile ar trebui sa fie dublate. De asemenea, in cazul consumatorilor industriali, pretul mediu in UE este de 8,22 euro/gigajouli, iar in Romania ajunge la 5,93 euro.
Consumatorii romani utilizeaza in acest moment gaze din productia interna in proportie de 82,60%, iar din import 17,40%.
Videanu: Pretul gazelor nu va fi liberalizat anul acesta
Autoritatile romane sunt obligate, conform intelegerilor cu Comisia Europeana, sa liberalizeze pretul la gazele din productia interna incepand chiar din acest an. La ora actuala, pretul gazelor la consumatorii din Romania este cel mai redus din Europa, plasandu-se la 50% din media UE.
Din motive de protectie sociala, Guvernul a solicitat Comisiei Europene mai multe amanari in privinta liberalizarii din cauza ca aceasta ar putea determina cresteri puternice ale preturilor la gaze. Liberalizarea pietei gazelor trebuia facuta pana la 1 ianuarie 2009, dupa ce Romania a obtinut din partea Comisiei Europeane o amanare de doi ani. Intre timp a aparut criza economica si astfel, Romania a reusit sa obtina, anul trecut, o noua amanare. Initial, Romania se obligase, prin tratatul de aderare, sa opereze alinierea de pret inca de la 1 ianuarie 2007.
Unul dintre subiectele discutate de Adriean Videanu cu reprezentantii FMI a fost cel al liberalizarii preturilor la gazele naturale. Videanu a spus ca pretul gazelor nu va fi liberalizat anul acesta. Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei va face evaluari asupra impactului si, pe baza studiilor, va fi stabilit un calendar al liberalizarii.
Videanu a declarat recent ca in cazul in care Romania va avea surse alternative de aprovizionare, liberalizarea nu va insemna neaparat cresterea preturilor la gaze. „Liberalizarea pretului nu trebuie sa conduca neaparat la ideea majorarii pretului pentru ca Romania, daca isi deschide interconectarea, exista sursa alternativa la nivelul pietei spot din tarile membre ale UE”, a spus ministrul. Acesta a dat exemplul conductei Szeged-Arad.