UPDATE Zona euro: recesiunea continua in primul trimestru, cu o reducere de 0,2% a PIB-ului. Franta a intrat oficial in recesiune
Recesiunea a continuat in zona euro in primul trimestru, cand Produsul Intern Brut s-a redus cu 0,2%, a anuntat miercuri oficiul european de statistici, Eurostat, intr-o prima estimare citata de AFP.
Datele sunt sub asteptarile pietei: majoritatea analistilor interogati de Dow Jones Newswires mizau pe un recul al PIB-ului de 0,1%, dupa scaderea de 0,6% din trimestrul IV 2012.
Cifrele arata o relansare timida in Germania, cu o usoara crestere de 0,1% ai PIB-ului sau in primul trimestru. Analistii se asteptau insa la rezultate mai bine pentru prima economie europeana, de +0,3%.
Franta a intrat oficial in recesiune: PIB-ul celei de-a doua economii a scazut cu 0,2% in primul trimestru, dupa o contractie similara in ultimul trimestru al anului 2012.
Zona euro, intrata in recesiune in trimestrul III din 2012, inregistreaza astfel al patrulea trimestru consecutiv de reducere a PIB-ului.
Pentru ansamblul Uniunii Europene, PIB-ul a scazut cu 0,1% in raport cu trimestrul precedent.
In comparatie cu acelasi trimestru al anului precedent, PIB-ul a inregistrat o scadere de 1,0% in zona euro si de 0,7% in UE.
In acelasi timp, PIB-ul Statelor Unite a crescut cu 0,6% in primul trimestru din 2013, dupa un progres usor de 0,1% in trimestrul IV 2012.