Urgii cu Guru (de Mircea Cartarescu)

Zilele acestea natia noastra a pierdut un guru. Singurul pe care-l avea (lasand la o parte doi-trei intelectuali…). Gurul nostru haladuieste acum liber prin Suedia, departe de mana nu prea lunga (nici prea curata, fie vorba-ntre noi) a justitiei romanesti. Nou prilej de invidie pentru noi: Suedia, tara lui Emmanuelle! Bine si-a ales-o, ticalosul…

Din cate-mi dau seama, romanii nu prea se omoara dupa Gregorian Bivolaru. Dar asta nu-nseamna mare lucru, caci romanii au gusturi ciudate si prejudecati si mai si. Nu prea-i intereseaza pe ei chestiile spirituale, „sufletul lui Avram Iancu”, abstractiunile… Dar cand e vorba de sex, promiscuitate, turpitudine, scatologic – sunt numai ochi si urechi.

Si cu cat sunt mai avizi de amanunte de acest fel, cu atat se desteapta mai mult in ei moralistul. Faptul ca Bivolaru practica Hatha Yoga, Karma Yoga, Asana, Tantra, Yantra si alte nazdravanii cred ca le-a fost mereu profund indiferent.

Sa fie la el acolo, ce treaba avem noi? Dar inca de pe vremea lui Ceausescu umblau zvonuri insistente despre orgiile ce aveau loc – „urgiile”, cum pronunta o colega de-a mea de catedra – sub obladuirea „guru”-lui Bivolaru. Insusi cuvantul „guru”, nou pentru romani, trebuie ca le sugera afaceri intunecate si scabroase, pidosnice…

„Da, draga, cica se aduna, fete tinere si naive, in niste sali de sport, se dezbraca-n pielea goala si fac urgii cu guru”, soptea colega mea, facand ochii mari si luandu-si o-nfatisare severa. Asta-i tot ce se auzea despre Bivolaru in epoca de nostalgica amintire.

„Urgiile”, si nu continutul spiritual al noii societati MISA (Miscarea Spirituala a Integrarii in Absolut), i-au interesat pe romani si dupa ce-am trecut din imperiul necesitatii in cel al libertatii dupa decembrie ’89. Mai ales ca au inceput sa circule si alte povesti apetisante, pe masura ce noua societate spirituala se largea si se organiza in faimoasele ashramuri.

Ce le-a fost dat sa auda urechilor mele despre ce s-ar petrece acolo! Sodoma si Gomora, nu altceva.

Si nu doar vechea poveste cu dansa-ntr-insa, ci lucruri mult mai complicate, atat de complicate, incat nu-ndraznesc sa le numesc aici. Urinoterapia mult popularizata in anii ’90 a dat si ea nastere unor interpretari „revoltatoare” (dar trecute din gura-n gura cu o curiozitate bolnavicioasa).

Mitul lui Bivolaru ca un soi de demon sexual, corupator al sufletelor tinere, s-a umflat peste masura, nu din nevoia noastra de etica, nici din compasiunea pentru bietele suflete amagite, ci din pofta de obscen si senzational a mintilor noastre mereu in cautare de stimulente, pe care ipocrizia noastra sa le poata apoi condamna.

Luarea cu asalt de catre mascati a „fortaretelor” gurului, filmarea muntilor de „materiale obscene”, paginile de jurnal ale fetei „supuse la perversiuni” de catre insusi maestrul spiritual, filmul (care pe mine m-a induiosat pana la lacrimi, ce sa zic…) cu niste fetite durdulii, in fundul gol, care-ncercau sa fie gratioase in fata unui Bivolaru impasibil si solemn, si mai ales fuga, cu

peruca pe cap, a maestrului peste granita au fost un circ cu artificii si tiribombe probabil foarte gustat de milioanele de telespectatori. Invidia fata de viata de huzur si voluptate a gurului a atins cote exponentiale. „Va dati seama, dom’ profesor, cate gagici a avut excrocu-asta la viata lui?”, imi spunea, in acele zile fierbinti, fochistul de la blocul meu, privindu-ma lubric.

„Si-acum sa-l lase sa fuga? Haoleu, sa fie el la mana mea… Ce i-as mai taia eu fuduliile!”

Mare pacat ca atitudinea ostila a romanilor fata de Gregorian Bivolaru si dorinta lor fierbinte de a-l vedea dupa gratii nu se datoreaza, cum ar fi cazul, kitschului monumental al asa-zisei „miscari spirituale”. Nici transformarii unor concepte orientale intr-o fabrica de bani occidentala.

Nici grijii fata de sanatatea mintala a tineretului, nici aspectelor penale ale traficului de carne vie si material pornografic. Tristul adevar e ca ura si dispretul fata de Bivolaru sunt doar un substitut pentru ura si dispretul fata de propria noastra minte murdara, pentru dorintele si fantasmele pe care le nutrim in secret si le condamnam in public.

E un act de ipocrizie pura, specifica celor ce inca nu stiu sa-si gestioneze normal propriul subconstient. Din milioane de mici Bivolari ascunsi in fiecare dintre noi am plamadit gogoasa uriasa a gurului cel sublim si ridicol, admirat si detestat, si pe care suferim crancen ca nu mai putem pune mana ca sa-l bagam dupa gratii. Sa manance si el salam cu soia (varianta erotica) asa cum mancam cu totii…