Sari direct la conținut

Următoarea generație de miliardari ai planetei are mai mulți bani din moșteniri decât din muncă

HotNews.ro
Warren Buffett, Foto: Xinhua / Avalon / Profimedia Images
Warren Buffett, Foto: Xinhua / Avalon / Profimedia Images

Noii miliardari ai planetei s-au îmbogățit mai mult din decesele rudelor lor decât din propriul spirit antreprenorial și muncă, arată un nou raport al băncii elvețiene UBS, citat de The Guardian.

Analiștii de la UBS au constatat că dintre cele 137 de persoane care au devenit miliardare în dolari între aprilie 2022 și aprilie 2023, 53 au moștenit averi totale în valoare de 150,8 miliarde de dolari de la familia lor.

Deși numărul celor care au devenit miliardari pe cont propriu este mai mare, cei 84 de miliardari „self-made” au reușit să își sporească averile cu doar 140,7 miliarde de dolari în același interval de timp.

UBS a subliniat că aceasta este pentru prima oară în cei 9 ani de când a început să își redacteze raportul anual despre averile celor mai bogați 0.00004% oameni ai planetei când „următoarea generație de miliardari a acumulat mai multă avere din moșteniri decât antreprenoriat”.

„Aceasta este o temă pe care ne așteptăm să o vedem mai mult în următorii 20 de ani întrucât peste 1.000 de miliardari își vor lăsa o avere estimată la 5,2 trilioane de dolari copiilor lor”, a declarat Benjamin Cavalli, directorul diviziei pentru clienți strategici din cadrul băncii elvețiene, cea care în martie anul acesta și-a preluat rivalii de la Credit Suisse după cea mai răsunătoare prăbușire bancară din Europa în ultimii ani.

Moștenitorii miliardarilor europeni s-au îmbogățit cel mai mult în ultima perioadă

Raportul întocmit de UBS notează de asemenea că „importanța tot mai mare a acestor familii [de miliardari multigeneraționali] poate fi văzută în toate regiunile geografice majore”.

De exemplu, în regiunea Asia-Pacific averile moștenite s-au ridicat la 2 miliarde de dolari, comparativ cu 1,6 de miliarde de dolari pentru cele create; În Americi moștenitorii s-au îmbogățit cu 2,2 miliarde de dolari, comparativ cu 1,5 miliarde pentru antreprenori; în Europa raportul a fost și mai disproporționat în intervalul de timp analizat: 4,4 miliarde de dolari moșteniți, comparativ cu 2,2 miliarde creați.

Per total, numărul de miliardari ai planetei a crescut cu 7% între aprilie 2022 și aprilie 2023, ajungând la 2.544 de persoane. Averea lor totală a crescut cu 9%, ajungând la 12 trilioane de dolari, potrivit raportului UBS. The Guardian notează că suma este de aproximativ de 4 ori mai mare decât PIB-ul anual al Marii Britanii.

Raportul UBS subliniază de asemenea că sumele mari de bani deja transferați generației următoare sunt „doar vârful icebergului”.

„Această mare înmânare a averii a fost de mult anticipată, însă raportul din 2023 arată că este în desfășurare și prinde viteză”, mai notează UBS.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro