Sari direct la conținut

Utile: Cancerul care se vindecă în proporție de 90%, doar dacă este descoperit la timp. În plus, se poate preveni prin vaccin; Chirurgia estetică după sarcină; De ce este periculoasă hârtia igienică și ce alternative ai

HotNews.ro
utile, Foto: Colaj foto
utile, Foto: Colaj foto

Cancerul care se vindecă în proporție de 90%, doar dacă este descoperit la timp. În plus, se poate preveni prin vaccin. Cancerul pe care îl previi cu un vaccin și pe care îl vindeci într-o proporție mare, de 90%, dacă a fost diagnosticat în timp util. La nivel global, peste 550.000 de femei au fost diagnosticate cu cancer de col uterin în 2018, iar peste 310.000 de femei și-au pierdut viața din cauza acestei boli. România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană în privința numărului de îmbolnăviri, iar cancerul de col este pe locul 2 în topul cancerelor de care suferă româncele, după cel de sân, potrivit Doctorul zilei.

Chirurgia estetică după sarcină. Orice mămică care a suferit schimbări în timpul sarcinii şi îşi doreşte să revină la formele iniţiale poate apela la chirurgul estetician, dar marea majoritate a mămicilor care apelează la operaţiile estetice după naştere au între 25 şi 40 ani. În general pacientele care au devenit mame apelează la operaţia de abdominoplastie. Dar asta nu înseamnă că o pacientă care a devenit mamă îşi va face abdominoplastia imediat după naştere. Există atât paciente care nu au născut niciodată, cât şi paciente care au 2 sau 3 copii şi în sfârşit găsesc puţin timp sau buget pentru a se ocupa şi de ele însăşi, citeaza Click.

De ce este periculoasă hârtia igienică și ce alternative ai. În fiecare zi, corpurile noastre absorb sute, chiar și mii, de substanțe chimice din articolele de toaletă, cosmetice și alte produse de igienă personală, pe care le punem pe piele. Hârtia igienică nu este diferită: ingredientele periculoase prezente în hârtia igienică, cum ar fi clorul, dioxidul de clor, BPA și altele ne expun multor boli. Clorul și dioxidul de clor se utilizează pentru a obține culoarea albă a hârtiei. Acest proces de fabricație are ca rezultat dioxinele și furanii cancerigeni, potrivit Playtech.

Ce să mănânci pentru un abdomen plat: meniul pe 7 zile. La început de an, fiecare dintre noi ne stabilim obiectivele. Unii plănuiesc să călătorească mai mult, să dea naştere noilor proiect sau să-şi mărească familia, în timp ce alţii se gândesc cum să slăbească sănătos şi eficient. Dacă şi pe lista ta de dorinţe se numără acest aspect, am pregătit pentru tine idei de preparate care să te ajute în planul de 7 zile pentru un abdomen plan, iar astfel călătoria ta spre un corp perfect va fi uşoară şi delicioasă. În primul rând, trebuie să ai în vedere anumite reguli stricte, potrivit CSID.

Semințele de chia, de ajutor în diete. Seminţele de chia sunt recomandate în dietele de slăbit, datorită aportului caloric aproape nul şi al conţinutului bogat de nutrienţi care au rolul de a instala rapid senzaţia de saţietate. Când intră în contact cu apa, seminţele se transformă într-un gel care creşte în dimensiune. Inhibă apetitul şi împiedică supraalimentarea. Oferă energie şi întăresc sistemul imunitar. Seminţele de chia sunt considerate aliatele unui organism puternic şi sănătos. Datorită conţinutului crescut de proteine, acest aliment creşte nivelul de energie al organismului, potrivit Click.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro