Sari direct la conținut

Utile: Cele mai periculoase fructe si legume; Testul care detecteaza din timp cancerul de col uterin; Nu mai scapi de durerea de spate? Poti suferi de hernie de disc;

HotNews.ro
Utile, Foto: Colaj foto
Utile, Foto: Colaj foto

Cele mai periculoase fructe si legume. Desi ai crede ca fructele si legumele iti fac bine fiind bogate in vitamine si minerale, se pare ca exista unele care iti pun in pericol sanatatea. Principalul motiv pentru care acestea sunt periculoase pentru organismul nostru este reprezentat de modul lor de producere. Se pare ca majoritatea acestora contin o cantitate uriasa de pesticide si de metale grele, deoarece sunt crescute fortat. Pe langa aceste substante daunatoare, majoritatea fructelor si legumelor sunt sarace in substante benefice. Cum se explica acest lucru? Asa cum am mai spus, ceea ce consumam noi in prezent nu mai sunt produse naturale. Tocmai din acest motiv, consumarea fructelor si legumelor organice este indicata pentru a ne mentine starea de sanatate, informeaza Divahair.

Testul care detecteaza din timp cancerul de col uterin. Se spune, pe buna dreptate, ca Babes-Papanicolau este testul care poate salva viata femeilor. Analiza identifica din timp schimbari precum celule cervicale anormale sau atipice asociate cu cancerul de col uterin. Prima testare este bine sa se faca la cel mult 3 ani de la debutul vietii sexuale. Apoi, se recomanda testarea anuala. Dupa 3 rezultate normale, testul se poate face o data la 2 ani. Este o analiza cat se poate de simpla, care presupune recoltarea de celule de la suprafata colului cu ajutorul unei periute de plastic sau a unui tampon de bumbac. Cu 2 zile inainte de efectuarea testului Babes-Papanicolau, trebuie evitate contactele sexuale, spalaturile vaginale si aplicarea de ovule. Este de preferat ca testul sa se faca intre ziua a 10-a si a 20-a dupa prima zi a ultimului ciclu, potrivit doctorulzilei.ro.

Nu mai scapi de durerea de spate? Poti suferi de hernie de disc. Hernia de disc este o afectiune a coloanei vertebrale care poate aparea in orice parte a coloanei, insa, de cele mai multe ori, se iveste la nivelul inferior al acesteia, in zona lombara. Exista cazuri in care hernia de disc se dezvolta la nivelul gatului (cervical) si mai rar toracic. Coloana vertebrala este compusa din mai multe vertebre care sunt legate intre ele printr-un disc intervertebral, format dintr-un inel exterior fibros, rezistent si un tesut gelatinos elastic situat in centrul lui. Un disc intervertebral sanatos se comporta ca un amortizor oferind coloanei vertebrale o protectie la socurile produse de multiplele miscari pe care le faci constant, cum ar fi fuga, saritul sau ridicarea unor greutati. 4 din 5 oameni vor resimti pe parcursul vietii o durere lombara. Din fericire, peste 90% dintre acestia pot beneficia de tratament conservator (terapie balneara, fizical kinetica, medicamentoasa), noteaza Click.

Alimentele care nu ar trebui tinute niciodata in frigider. Evitarea depozitarii in frigider a anumitor alimente este necesara din cauza influentei pe care temperatura scazuta o are asupra proprietatilor lor. Exista alimente care trebuie depozitate in frigider, pentru a le mentine intr-o stare buna si a le consuma ulterior fara nicio teama, insa, exista produse alimentare pe care oamenii le depoziteaza la rece, in frigider, desi acest lucru le face mai mult rau decat bine, informeaza Gandul. Evitarea depozitarii in frigider a anumitor alimente este necesara din cauza influentei pe care temperatura scazuta o are asupra proprietatilor lor. Astfel, pentru a le pastra valorile nutritive, trebuie evitata depozitarea la temperaturi scazute a unor produse pe care majoritatea oamenilor le pastreaza astfel, scrie Descopera.

Redu durerea de spate fara a lua pastile. De cele mai multe ori, dupa ce ajungi acasa de la munca te confrunti cu durere de spate. Acest lucru se intampla deoarece stai multe ore pe scaun fara sa te ridici. Durerea, in orice parte a corpului, duce la disconfort si te impiedica sa-ti faci activitatile zilnice. In plus, se spune ca durerea de spate este una dintre cele mai grave tipuri de durere, deoarece spatele este cel mai solicitat: indoirea, mersul pe jos, statul in picioare si altele. Principalele cauze ale durerii de spate sunt: Stilul de viata nesanatos; Postura incorecta; Sistemul osos slabit; Infectii ale ligamentelor osoase; Leziunea. De obicei, durerea de spate o tratezi luand analgezice. Dar pastilele respective pot fi daunatoare organismului, mai ales daca sunt luate pe termen lung, potrivit Click pentru femei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro