Sari direct la conținut

Utile: Cât trebuie să fie pulsul normal şi cum îl poţi măsura; Neurochirurg: „Durerea este cel mai important simptom; Când se impune tratamentul cu aerosoli

HotNews.ro
utile, Foto: Colaj foto
utile, Foto: Colaj foto

Cât trebuie să fie pulsul normal şi cum îl poţi măsura. Pulsul normal diferă de la o persoană la alta şi este influenţat de o serie de factori: vârsta, activitatea, deshidratarea, efortul fizic sau starea de spirit. De asemenea, dacă stai în căldură sau în umezeală, pulsul va creşte din cauza disconfortului termic. Frecvenţa pulsului se exprimă în număr de bătăi pe minut (bpm). Valorile de puls normal sunt cele care măsoară bătăile inimii în repaus, atunci când stăm liniştiţi pe un scaun şi nu suntem concentraţi la nicio activitate. Tensiometrele au devenit cele mai utilizate aparate de măsurat pulsul şi bătăile inimii, datorită simplităţii cu care se folosesc, scrie Click.

Neurochirurg: „Durerea este cel mai important simptom. Deşi tumorile cerebrale nu sunt la fel de frecvente precum alte tipuri de tumori, localizarea lor la nivelul celui mai important organ din corp le transformă într-o problemă mare de sănătate. „Durerea este cel mai important simptom. Dacă un pacient are o durere de cap persistentă, pe care nu a mai avut-o înainte, o durere zilnică, o durere cu presiune, care apare mai ales dimineaţa, atunci situaţia aceasta ar trebui să-l alerteze. Apoi, episoadele de vomă, mai ales dimineaţă ar trebui să pună pe oricine pe gânduri“, spune, prof. dr. Necmettin Pamir, potrivit Adevarul.

Când se impune tratamentul cu aerosoli. Aparatul de aerosoli se cumpără numai din farmacii și se folosește stric la indicațiile medicului pediatru, dacă pacientul este copil, sau la indicațiile medicului specialist ORL-ist, dacă pacientul este adult. De regulă, infecțiile respiratorii recurente, cele care nu cedează ușor, se pot vindeca și cu ajutorul aparatelor de aerosoli. Însă nu toate infecțiile se tratează cu nebulizatorul. O persoană, fie adult, fie copil, poate primi tratament cu aerosoli atunci când medicul specialist ORL-ist sau medicul pediatru a stabilit un diagnostic, scrie Doctorul Zilei.

Anemie hemolitică: simptome, cauze, tratament. Anemia hemolitică este o afecţiune hematologică autoimună ce poate apărea la orice vârstă şi care constă în producerea unor anticorpi de către sistemul imunitar care atacă celulele roşii într-un ritm mai rapid decât sunt produse, proces care poartă denumirea de hemoliză. Celulele roşii au un rol foarte important pentru organism, ele ajutând la transportul oxigenului şi al substanţelor nutritive din sânge către toate ţesuturile şi organele din corp. Un nivel foarte scăzut de celule roşii înseamnă un aport insuficient de oxigen şi, prin urmare, organismul nu funcţionează la capacitate normală, scrie CSID.

La ce ajută consumul de usturoi verde. Usturoiul verde e unul dintre cele mai eficiente alimente anticancerigene, creşte pofta de mâncare, reduce tensiunea arterială, previne virozele respiratorii şi gripa. Studiile recente au demonstrat faptul că o dietă bogată în usturoi verde scade tensiunea arterială, subţiază sângele şi scade nivelul colesterolului ”rău”, crescând nivelul colesterolului ”bun”. Toate aceste beneficii se datorează conţinutului bogat de sulf, care are rolul de a relaxa vasele sangvine şi de a îmbunătăţi circulaţia sângelui, scrie Click.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro