Sari direct la conținut

Utile: Cum pedepsesti copilul ca sa nu ramana cu traume; Soia scade nivelul colesterolului si al tensiunii; Carnea rosie creste riscul de cancer esofagian si stomacal

HotNews.ro
Utile, Foto: Colaj foto
Utile, Foto: Colaj foto

Cum pedepsesti copilul ca sa nu ramana cu traume. A sanctiona o greseala prin metoda „te duci in camera ta pentru ca asa vreau eu” nu face decat sa frustreze copilul, sa-l inraiasca si sa-l faca sa repete greseala cu prima ocazie. Sa fie rational atunci cand copilul il scoate din minti este cea mai mare dovada de echilibru pe care o poate da un parinte cand vine vorba despre educatia celui mic. Pentru multi este greu sa se stapaneasca atunci cand, la o boacana a copilului, primul impuls este sa-i aplice o pedeapsa usturatoare. Si este cu atat mai greu cu cat, la randul lor, parintii au avut parte de pedepse intr-o perioada in care „se purtau” metodele: „la colt pe coji de nuca”, altoirea pentru orice nimic, urecherea si corectiile aplicate prin lovituri de curea. Interzicerea desenelor animate, a jocurilor pe calculator, izolarea in camera lui, neparticiparea la un eveniment sau la o activitate care-i face placere, confiscarea unei jucarii preferate etc. sunt pedepsele decente la indemana parintilor, care pot fi aplicate in functie de interesele copilului, scrie EVZ.

Soia scade nivelul colesterolului si al tensiunii. Soia este o planta tot mai des folosita in industria alimentara si in cadrul tratamentelor naturiste datorita beneficiilor sale. Potrivit medicilor nutritionisti, soia are la fel de multe proteine de inalta calitate asemenea carnii. In plus, este o sursa bogata de fier, vitamina B, fibre si izoflavonoide, estrogeni naturali, din plante, care se gasesc si in naut, seminte, vin rosu, ovaz si in legumele cu pastai. Medicii sustin ca persoanele care includ in dieta soia prezinta un risc scazut de a deveni hipertensivi sau de a avea un colesterol marit, deoarece acest aliment ajuta la scaderea tensiunii si a colesterolului din organism. In plus, impiedica dezvoltarea celulelor canceroase in corp, intareste sistemul imunitar, soia fiind recomandata diabeticilor, deoarece mentine nivelul glicemiei, anunta Gandul.

Ce trebuie sa stie copilul despre viata sexuala. Adultii ar trebui sa renunte la tabuuri si sa le explice adolescentilor ce riscuri apar atunci cand isi gasesc un partener prea devreme. Imaturitatea fizica si cea psihica le pot distruge imaginea de sine si pot cauza tulburari. Tinerii care-si incep viata sexuala prea devreme, la 10-15 ani, risca sa dezvolte tulburari de comportament sexual, precum masochismul sau exhibitionismul, atrag atentia psihiatrii sexologi. In plus, pentru ca organismul nu este suficient de matur, pot aparea probleme legate de imaginea de sine. „Pentru un baiat mai mic de 15 ani, e dificil sa mentina o erectie, iar stima de sine este afectata, mai ales ca e greu sa gaseasca o partenera care sa inteleaga fenomenul”, spune psihoterapeutul Alina Zevedei, informeaza Romania Libera.

Profita de minunile naturale ale stupului. Propolisul, scut contra gripei. Harnicele albine ne ofera de mii de ani cea mai scumpa comoara: sanatatea. „Recoltat” direct din stup, rodul muncii acestor micute fiinte are puteri vindecatoare miraculoase, care il recomanda in cele mai grave afectiuni. Principalul produs apicol folosit de om, mierea rezolva carentele de vitamine si minerale. Utilizata in scop terapeutic, „dulceata aurie” amelioreaza bolile digestive, hepato-biliare, respiratorii, cardio-vasculare, nervoase si renale. Se poate folosi si pentru hranirea tenului uscat, ca masca. Principalele afectiuni in care veninul de albine isi probeaza eficacitatea sunt reumatismul, nevralgiile si scleroza multipla. Mai mult, este considerat un excelent stimulent imunitar. Tratamentul se face la indicatia medicului si se poate administra prin intepaturi, injectii sau unguente cu aplicare locala. Secretat de glandele hipofaringiene ale albinelor, laptisorul de matca e bogat in complexul de vitamine B. Este un important remediu pentru stres (datorita vitaminei B5) si, administrat ca supliment nutritiv, energizeaza organismul, protejeaza sistemul nervos si reduce colesterolul din sange, scrie Libertatea.

Carnea rosie creste riscul de cancer esofagian si stomacal. Cei care consuma carne rosie in cantitati mari au un risc mai mare de a dezvolta cancer esofagian si cancer stomacal decat cei care au un consum limitat, indica un nou studiu publicat in American Journal of Gastroenterology. In cadrul studiului au fost monitorizati timp de zece ani aproximativ 500.000 de americani. Desi s-a demonstrat ca doar un numar mic dintre acestia aveau risc de a dezvolta anumite forme de cancer, marii consumatori de carne rosie au un risc crescut de cancer esofagian si stomacal. Cei la care consumul de carne rosie depaseste 20% au risc mai mare cu 79% de a dezvolta aceste tipuri de cancer. La sfarsitul studiului, participantii au completat chestionare referitoare la dieta lor, inclusiv moduri de preparare a carnii. Dupa zece ani, 215 participanti la studiu au dezvoltat cancer esofagian si alti 454 au fost diagnosticati cu cancer gastric. Responsabila de numarul mai mare de astfel de cancer este substanta denumita hetrocyclic amine (HCA), care se gaseste in carnea rosie inalt procesata termic, in special la flacara deschisa, anunta EVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro