Sari direct la conținut

Utile: ​Cum sa ai o talie subtire in patru saptamani; Cum se implica familia cand copilul are probleme; Scapa de stres si de boli cu uleiuri aromatice; Nu poti sa dormi? Iata solutiile naturale!

HotNews.ro
Utile, Foto: Colaj foto
Utile, Foto: Colaj foto

​Cum sa ai o talie subtire in patru saptamani. Pentru a scapa rapid de grasimea de pe abdomen, specialistii recomanda exercitii fizice care tintesc zona respectiva de cinci ori pe saptamana. Talia unei femei nu ar trebui sa masoare mai mult de 88 cm, iar cea a unui barbat trebuie sa fie de maximum un metru. In general, cele mai predispuse la acumularea grasimii pe talie sunt persoanele care au corpul in forma de mar. Dincolo de aspectul estetic, grasimea de la nivelul abdomenului este deosebit de periculoasa, deoarece se depune si la nivelul organelor interne si produce inflamatii. La randul lor, aceste inflamatii cresc riscul de diabet si de boli cardiovasculare, atrag atentia medicii. Pentru a scapa de grasimea de pe talie si, implicit, pentru a preveni imbolnavirea, medicii recomanda combinarea dietei cu un program intensiv de exercitii fizice. Dieta se va compune indeosebi din fructe si din legume, carne slaba de pui, peste si din doi litri de apa. In plus, se recomanda ca mesele sa fie luate la ore regulate, iar masa de seara sa nu fie mai tarziu de ora 19. De asemenea, gustarile dintre mese ar trebui sa se compuna din fructe ori legume si nu din produse de panificatie, scrie Adevarul.

Scapa de stres si de boli cu uleiuri aromatice! Anxietatea, oboseala cronica, infectiile respiratorii si insomnia sunt doar cateva dintre neplacerile pe care le poti trata folosind uleiuri esentiale de plante. Exista peste 40 de esente aromatice cu actiune terapeutica, ce pot fi utilizate pentru masaj, baie sau pentru inhalatii. In aromaterapie se folosesc uleiuri aromatice cu o concentratie mare de esente distilate din plante, multe dintre ele avand proprietati antistres si antimicrobiene. Una dintre cele mai uzuale metode de folosire a acestor esente este inhalatia, indicata mai ales in raceli, pentru desfundarea nasului si pentru usurarea respiratiei. De asemenea, uleiurile esentiale se folosesc adesea si pentru masaj, caz in care ele se combina cu alte tipuri de ulei, pentru baie sau pentru a inmiresma atmosfera dintr-o incapere, anunta Click.

Cum se implica familia cand copilul are probleme. Primele semnalari venite din partea educatorului, invatatorului sau a parintelui cu privire la existenta unor probleme comportamentale de hiperactivitate sau opozitionale aduc in lumina primele intrebari referitoare la manifestarile si problemele comportamentale ale unui copil. E drept ca in contexte diferite copiii se comporta diferit, conform site-ului prokid.ro, insa la fel de valabil este si faptul ca atunci cand apar plangeri cu privire la comportamentul unui copil, din toate directiile (gradinita, scoala, familie, mediul de joaca etc) e necesar sa acordam o atentie deosebita posibilitatii de examinare a copilului si de depistare a manifestarilor hiperactive si opozitionale, informeaza Libertatea.

Boala care ii lasa pe barbati fara par. Caderea partiala a parului de pe cap sau de pe fata poate aparea la ambele sexe, dar barbatii sunt de doua ori mai expusi. Alopecia areata consta in pierderea partiala a parului de pe suprafete mici, rotunde si bine delimitate de pe cap sau de la nivelul fetei. In 75% din cazuri, boala apare la persoane tinere, cu varsta intre 5 si 40 de ani. Barbatii sunt de doua ori mai predispusi decat femeile. „De cele mai multe ori, afectiunea este descoperita intamplator, la coafor sau la frizer, in cazul localizarii la nivelul pielii capului, deoarece aparitia zonei fara par nu este insotita de alte simptome precum durere sau mancarime”, explica Oana Clatici, medic dermatolog la Spitalul Universitar din Bucuresti. Boala este destul de frecventa si reprezinta aproximativ 3,5% din consultatiile dermatologice, scrie Romania Libera.

Nu poti sa dormi? Iata solutiile naturale! Te foiesti in pat de ore bune, dar somnul tot nu se lipeste de tine? Ai pierdut ritmul somnului odihnitor? Noptile albe pot ramane doar o amintire, daca apelezi la beneficiile plantelor. Levantica are un parfum delicat si confera o stare de liniste. Dilueaza 4 picaturi de ulei de levantica in 150 ml de apa si bea amestecul de 3 ori pe zi, intre mese. Daca nu suporti gustul, poti pune 5 picaturi de ulei intr-o lingurita de zahar pe care le iei seara. O metoda foarte buna de a combate insomnia este si sa pui in apa de baie 3-10 picaturi de ulei de levantica. Ca remediu impotriva insomniei, se folosesc petalele macului rosu. Prepara o infuzie dintr-o lingurita de petale uscate si maruntite la 200 ml de apa clocotita si lasa la infuzat 10 minute intr-un vas acoperit. Bea zilnic 1-2 ceaiuri caldute, indulcite cu miere, anunta Adevarul.

Aloe vera, arma contra batranetii. Aloe vera este o forma de cactus ale carei proprietati antiimbatranire au uimit intreaga lume. Se stie ca gelul continut de frunzele lungi de aloe vera ar avea proprietati vindecatoare. Aceste proprietati sunt datorate aminoacizilor, enzimelor si polizaharidelor care compun acest gel. Planta a fost recunoscuta de comunitatea medicala, iar vestile sunt si mai bune pentru cei care sunt ingrijorati de efectele imbatranirii, pentru ca aloe vera are calitati ce actioneaza impotriva imbatranirii premature a pielii, a arsurilor solare si a ridurilor, gratie mineralelor, vitaminelor A,C, E si a enzimelor. Tratamentele naturiste pe baza de plante sunt din ce in ce mai populare in randul consumatorilor preocupati sa traiasca sanatos si sa isi ingrijeasca responsabil pielea. Nicio alta planta nu este atat de celebra pentru multiplele sale intrebuintari precum este aloe vera, care nu doar ca previne efectele dure ale mediului si varstei asupra tenului, cat si curata, vindeca, regenereaza epiderma, iar efectele sunt cat se poate de vizibile, informeaza Click.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro