Sari direct la conținut

Utile: De ce riști să te îngrași atunci când te lași de fumat; Top 5 alimente pentru un păr sănătos; Cum se previn complicațiile piciorului diabetic

HotNews.ro
Utile, Foto: Hotnews
Utile, Foto: Hotnews

De ce riști să te îngrași atunci când te lași de fumat. Potrivit cercetătorilor, nu toate persoanele care încearcă să se lase de fumat tind să se îngrașe. Ei susțin că aceleași proteine care moderează dependența de nicotină din creier pot fi implicate în reglarea metabolismului și acționează asupra anumitor tipuri de celule adipoase. Ei au identificat un nou tip de celulă adipoasă la șoareci și la oameni, pe lângă celulele adipoase albe ce stochează enbergia. Aceste celule adipoase „maro” pot fi activate pentru a arde energia printr-un proces numit termogeneză, potrivitUnica.

Top 5 alimente pentru un păr sănătos. Peşti precum somonul, sardinele şi macroul sunt foarte bogaţi în acizi graşi omega-3 sănătoşi. Iaurtul grecesc este o sursă excelentă de proteine, aceste adevărate cărămizi ale celulelor organismului. Ca şi multe legume cu frunze verzi, spanacul este plin de nutrienţi uimitori. Alege lintea, sursă excelentă de fier, pe care o poţi consuma în supe, salate sau tocăniţe şi vei avea, pe lângă fier, şi o sursă excelentă de proteine vegetale. Pentru o dietă variată şi echilibrată şi pentru un păr sănătos, alege surse de proteine animale care să te ajute, precum carnea de pui sau de curcan, bogată în proteine, dar săracă în grăsimi, potrivit CSID.

Cum se previn complicațiile piciorului diabetic. La persoanele cu diabet, aceste complicații pot deveni periculoase. În primul rând pentru că există probabilitatea ca persoana cu diabet să nu identifice din faza de debut semnele afectării piciorului, apoi, pentru că, din cauza efectelor hiperglicemiei cronice, o leziune a tegumentului la nivelul piciorului sau o ulcerație, se vindecă mai greu. Când apar complicații ale piciorului diabetic trebuie să vă adresați imediat medicului de familie și medicilor diabetologi. Nu se recomandă tratarea acasă, potrivitDoctorul zilei.

Semne că nivelul de serotonină este scăzut. Persoanele care au un nivel scăzut de serotonină suferă de obicei de anxietate, care poate fi însoţită de depresie în multe cazuri. Alte probleme pe care le poate provoca sunt: tulburare de anxietate generalizată; atac de panică, tulburare obsesiv-compulsivă. Acestea stări sunt de obicei atenuate sau dispar atunci când urmezi un tratament medicamentos recomandat de medic sau prin adoptarea unei diete pentru a restabili nivelul de serotonină, potrivitClick.

Ce poți face cu lavanda. Cu uleiul de lavandă natural poți preveni crampele musculare. Ai nevoie de trei picături de ulei esențial de calitate pe care le pui într-o lingură de ulei vegetal. Apoi masezi zona afectată. Poți elimina durerile de spate sau de mijloc. Amestecă 15 picături de ulei esențial de lavandă cu 5 linguri de lapte praf. Apoi pune amestecul în apa din cadă și stai 15 minute. Pentru un somn liniștit pune 3 picături de ulei esențial într-un difuzor de aromaterapie. Lasă-l să funcționeze 30 de minute înainte de a te duce la culcare. Dacă nu ai difuzor electric pune o picătură de ulei esențial pe pernă, potrivitLibertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro