Sari direct la conținut

Utile: Fructele si legumele care te fac mai vesel se cunosc dupa culoare; Vaccinul antigripal te protejeaza si impotriva riscurilor cardiace; Filmele care te ajuta sa pierzi in greutate! Arzi pana la 200 de calorii; Cum sa nu te ingrasi toamna

HotNews.ro
UTILE, Foto: Colaj foto
UTILE, Foto: Colaj foto

Fructele si legumele care te fac mai vesel se cunosc dupa culoare. Vremea mohorata si temperaturile tot mai scazute cresc riscul de a cadea intr-o depresie in aceasta perioada. Studiile arata ca ni se recomanda consumul unor legume si fructe de o anumita culoare pentru a putea trece peste perioadele grele mai usor. Toamna este anotimpul tristetii, al melancoliei si depresiei. Pentru a trece mai usor peste aceste sentimente, medicii ne recomanda sa contam din plin pe ajutorul fructelor si legumelor si sa nu recurgem la medicamente decat daca este absolut necesar. Cele mai eficiente impotriva depresiei sunt fructele de culoare portocalie, iar legumele si fructele verzi combat cu succes stresul. Ele contin Vitamina C, regland tensiunea arteriala, care are tendinta sa creasca in situatii de stres, scrie EVZ.

Vaccinul antigripal te protejeaza si impotriva riscurilor cardiace. Rezultatele unui studiu recent arata ca persoanele care au primit un vaccin antigripal intampina un risc cu 50% mai mic de a suferi un atac de cord, iar in cazul in care totusi sufera un infarct, prezinta un risc cu 40% mai mic sa moara din cauza sa, prin comparatie cu persoanele care nu se vaccineaza. In cadrul studiului, Dr. Jacob Udell, cardiolog la Women’s College Hospital si la Universitatea din Toronto, si colegii sai, au examinat alte patru studii realizate pe un total de 3.000 de persoane cu varsta medie de 60 de ani – dintre care unii cu antecedente cardiace. Participantii din toate cele patru studii au primit, in mod aleator, cate o doza de vaccin antigripal, un vaccin placebo sau nu au primit nimic, dupa care li s-a monitorizat starea de sanatate timp de un an. Rezultatele indica faptul ca „este posibil ca vaccinul antigripal sa fie de fapt un vaccin pentru inima”, a declarat Udell, anunta Libertatea.

Trei buruieni de leac adevarat. Cand apar prin gradini, buruienile sunt vazute ca o adevarata pacoste. Si totusi, ele isi „spala pacatele” prin multitudinea de beneficii pe care le au pentru sanatate. Iata cateva din acestea! I se mai spune scaiete, pentru ca se agata de tot ce prinde in cale. Banalul ciulin, care creste nestingherit la marginea culturilor, are proprietati curative deosebite si este folosit in tratamentele naturiste inca din Antichitate. El contine silimarina, o substanta care protejeaza ficatul de efectele nocive ale toxinelor, stimuleaza digestia si reduce colesterolul „rau”. In acest sens este foarte util ceaiul de ciulin. Ca sa-l prepari, trebuie sa pui la infuzat o lingurita cu fructe de ciulin intr-o cana cu apa fiarta, informeaza Adevarul.

Filmele care te ajuta sa pierzi in greutate! Arzi pana la 200 de calorii. Cercetatorii britanici au descoperit ca, daca urmaresti un anumit gen de filme, poti sa „arzi” chiar si 200 de calorii. De altfel, oamenii de stiinta au intocmit si un top al filmelor recomandate pentru slabit. Astfel, vizionarea unui film horror de 90 de minute poate echivala cu o plimbare de o jumatate de ora sau cu „arderea” caloriilor continute intr-un baton de ciocolata. Oamenii de stiinta au realizat si un top al filmelor horror care pot ajuta la „arderea” caloriilor. Pe primul loc se claseaza thrillerul „The Shining”, in regia lui Stanley Kubrick, care duce la un consum de 184 de calorii. Pe locul al doilea gasim pelicula „Jaws” (1975), care duce la „arderea” a 161 de calorii, in timp ce „The Exorcist” („Exorcistul”) se claseaza pe locul al treilea, scrie Click.

Tu cand iti pui prezervativul? Greseala fatala care o poate lasa gravida! Nu e neaparat nevoie ca barbatul sa ejaculeze pentru ca partenera de asternut sa ramana insarcinata. Inainte de „marele moment”, penisul secreta un lichid in care inoata spermatozoizi activi, gata sa fecundeze ovulul. O treime dintre barbati produc sperma chiar inainte de a ejacula, spun cercetarile oamenilor de stiinta din Marea Britanie care arata ca, in afara catorva exceptii, spermatozoizii sunt activi si gata de „lupta”. „Este primul studiu care dovedeste ca lichidul preejaculator poate fi fertil”, explica Stephen Killick, coordonatorul cercetarii. Mai grav este ca, conform statisticilor, peste 23% dintre barbati isi penetreaza partenera inainte de a-si pune prezervativul, iar unii oameni de stiinta sustin ca nici acesta n-ar fi tocmai sigur. Prezervativul, cred ei, reduce riscul de sarcina cu numai 2%, anunta EVZ.

Cum sa nu te ingrasi toamna. Iti este teama ca lunile reci de toamna isi vor lasa amprenta asupra aspectului tau fizic? Specialistii de la acasa.ro te invata cum sa iti tii in frau poftele alimentare si sa consumi alimente sanatoase. Fa multa miscare si mananca putin si des, nu uita in primul rand sa iei micul dejun. Toamna este un anotimp care te imbie la excese alimentare. Inainte insa de a da iama in prajituri, gandeste-te la consecintele actiunilor tale. Lunile de toamna sunt doar inceputul rasfaturilor alimentare care culmineaza cu perioada sarbatorilor de iarna. Incearca sa pastrezi un echilibru, insa in acelasi timp sa iti pregatesti organismul pentru sezonul rece. Consuma cat mai multe alimente sanatoase, in special fructe si legume proaspete de sezon, cereale integrale si mai ales peste. Nu uita sa faci si putina miscare, acesta te va ajuta sa te mentii in forma, informeaza Libertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro