Utile: Greşeli care îţi strică unghiile; Cât de important este să te descalţi imediat ce intri în casă; Cum să vă întineriți pielea gâtului printr-o metodă foarte simplă
Greşeli care îţi strică unghiile. Vrei să îţi îngrijeşti unghiile, atunci când îţi faci acasă manichiura, şi câteodată mai mult rău le faci. Folosirea incorectă a unghierei şi a forfecuţei, pilirea agresivă sau aplicarea ojei fără o bază sunt greşeli care îţi strică unghiile. Nu-ţi cureţi instrumentele de manichiură. Tot ce intră în contact cu pielea trebuie dezinfectat frecvent. Instrumentele tăioase se pulverizează cu un dezinfectant puternic, un alcool sanitar pe care îl găseşti în farmacii. Celelalte produse (pilele, despărţitoarele de degete) se spală cu săpun antibacterian. E indicat să faci această procedură după fiecare manichiură şi pedichiură, scrie Click.ro.
Cât de important este să te descalţi imediat ce intri în casă. Descălţatul imediat după ce intri în casă este important deoarece talpa pantofilor noştri trece prin diferite suprafeţe, trotuare, băi publice, podelele restaurantelor de pe care se adună nenumărate bacterii şi microbi. Însă cât de important este acest obicei? Un studiu din 2015 susţine ideea îndepărtării încălţărilor la scurt timp după ce intrăm în casă. Conform Curiosity, echipa de cercetători a recoltat probe microbiene de pe pantofii a 89 de participanţi după ce au mers în diferite locaţii. Ei au descoperit că microbii de pe talpa pantofilor se pot transmite pe suprafeţele din casă. Desigur, nu toţi microbii pe care îi luăm din mediul extern, pe pantofi, sunt dăunători. Conform unui studiu din 2017 realizat de Universitatea din Houston, pe pantofi sunt purtaţi 26,4% bacili Clostridium difficile, ce provoacă diaree sau inflamarea colonului, scrie Descoperă.ro.
Cum să vă întineriți pielea gâtului printr-o metodă foarte simplă. Una din zonele cele mai afectate de trecerea anilor este gâtul. Zona gâtului ne poate da în vileag vârsta, chiar dacă per ansamblu am putea părea chiar și cu 15 ani mai tineri. Este o zonă în care pielea își pierde mai repede elasticitatea și tinde să devină flască. Există 5 trucuri naturale, care vă pot ajuta să vă întineriți zona gâtului, scrie Doctorul Zilei.
Cea mai bună metodă pentru a pierde în greutate. Dacă printre rezoluţiile de Anul Nou se numără pierderea în greutate, experţii americani vă dau un sfat: concentraţi-vă pe dieta alimentară, nu pe exerciţii fizice. Potrivit unor concluzii ale Institutului american pentru Diabet, persoanele care fac mişcare pierd doar între 5 şi 15% din aportul zilnic de calorii, prin exerciţii fizice, scrie Știrile Protv.
Cinci lucruri care te împiedică să ai încredere în tine. Dacă îți dorești să ai succes și să ai interacțiuni minunate cu oamenii din jurul tău nu ai la dispoziție decât 2 variante: fie ești o persoană cu încredere de sine, fie ești pe cale să devii una, crede psihologul Angela Nuțu. Încrederea de sine se construiește pas cu pas, fiecare victorie personală și fiecare experiență nouă de învățare jucând un rol crucial în acest demers. Mai mult decât atât, cunoscutul psiholog afirmă că, indiferent de experiențele negative din trecut care ți-au știrbit din stima de sine, poți lucra activ la a îți îmbunătăți încrederea în forțele proprii și implicit situația personală. “Dacă vrei să fii încrezător, trebuie să pășești în mod conștient în afara zonei de confort, să începi să ai inițiativă și să cauți experiențe noi. În acest fel vei obține cunoaștere și vei descoperi care îți sunt limitele și cum le poți depăși. Ajungi să înțelegi mai multe despre ceilalți dar și despre tine, lucru care te va face să îi iubești și să îi accepți atât pe ceilalți cât și pe tine însuți”, explică Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză. Expertul crede că încrederea de sine se știrbește deoarece avem tendința de a face 5 greșeli esențiale, scrie Monitorul de Vrancea.