Sari direct la conținut

Utile: Operaţiile estetice pot deveni non-invazive cu ajutorul unei tehnici revoluţionare; 4 pași simpli pentru un abdomen tonifiat în doar 2 luni

HotNews.ro
Utile, Foto: Colaj foto
Utile, Foto: Colaj foto

Femeile în vârstă au cel mai mare risc de deces din cauza cancerului de col uterin. Danemarca are una dintre cele mai mari incidente ale cancerului de col uterin din lumea occidentala. De multe ori, dupa ce femeile ajung la o varsta inaintata, nu isi mai fac scanari, cu toate ca, de fapt, ele au cea mai ridicata mortalitate.Pana acum, se credea ca, daca o femeie este testata pentru cancerul de col uterin pana la 65 de ani, iar rezultatul este negativ, atunci controlul nu mai este necesar. Totusi, specialistii sustin ca virusul HPV (cauza cancerului) poate sta latent in corp, astfel ca se poate manifesta oricand, scrie medlife.ro

Aronia, superalimentul recomandat de specialişti, la micul dejun. Este vorba de aronia, un fruct originar din America de Nord, un atioxidant puternic care ajută în lupta împotriva anumitor boli. Pentru că este foarte acru, nu se poate consuma crud aşadar, oamenii de ştiinţă din Polonia recomandă să fie gătit în terciul de ovăz pentru că, spre deosebire de alte fructe, nu îşi pierde nutrienţii.Antioxidanţii sunt substanţe naturale care pot încetini deteriorarea anumitor celule. Dietele bogate în fructe şi legume, surse ideale de antioxidanţi, sunt şi cele mai sănătoase. Printre aceşti antioxidanţi regăsim vitaminele C şi E, seleniu, carotenoide, betcaroten, licopen, luteină şi zeaxantină, conform csid.ro

Mirtul – plantă biblică şi terapeutică.Plantă aromatică originară din regiunea mediteraneană, mirtul are acţiune farmacologică diversă şi importantă pentru sănătate. În afară de menţiunile şi semnificaţiile biblice, mirtul este cunoscut şi pentru efectele terapeutice în afecţiunile respiratorii.Uleiul care se extrage din această plantă este un lichid gălbui deschis, cu gust foarte puternic şi cu miros extrem de mentolat. Deşi are astfel de calităţi, uleiul de mirt nu este toxic şi nici iritant sau sensibilizant, scrie click.ro

Operaţiile estetice pot deveni non-invazive cu ajutorul unei tehnici revoluţionare. Savanţii au ajuns la această nouă procedură aproape din întâmplare. Înainte, un savant din cadrul echipei a încălzit cartilaj cu lasere în infraroşu. Dar era prea scump şi deseori distrugea ţesutul încălzit, astfel că au încercat electricitate.Metoda a funcţionat, dar nu prin încălzirea cartilajului, ci a dezechilibrat ionii care întăresc structura, făcând-o mai plastică şi mai uşor de modelat.În afară de operaţiile estetice unde ar putea fi folosită, procedura ar fi utilă şi în restaurarea funcţiei articulaţiilor rigide sau în repararea deviaţiei de sept, scrie descopera.ro

4 pași simpli pentru un abdomen tonifiat în doar 2 luni. Alimentează-te corespunzător! Nutriția este unul dintre cele mai importante aspecte atunci când vrei să îți definești musculatura, să pierzi ultimele kilograme în plus sau să scapi de țesutul adipos încăpățânat din anumite zone. Dacă nu îți monitorizezi mesele și nu ți le pregătești în avans, cel mai probabil vei mânca prea mult și astfel îți vei sabota șansele de reușită. Fă antrenamente HIIT de cel puțin două ori pe săptămână HIIT (high intensity interval trainig) este un concept inovativ de antrenament care ajută la accelerarea metabolismului pentru a pierde din țesutul adipos și a construi și menține masa musculară, scrie perfecte.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro