Sari direct la conținut

Utile: Tratamentele dentare pot creste riscul de infarct; Sarea de mare exfoliaza pielea; Cum influenteaza hormonii sexuali sanatatea inimii; Ce culori au mancarurile sanatoase?

HotNews.ro
Utile, Foto: Colaj foto
Utile, Foto: Colaj foto

Sarea de mare exfoliaza pielea. Unul dintre ritualurile de frumusete presupune exfolierea pielii. Expertii in cosmetica sustin ca aceasta procedura accelereaza circulatia sangelui si a limfei, putand preveni aparitia celulitei. Sarea de mare este un exfoliant folosit adesea in spa-uri si in saloanele de infrumusetare. Specialistii recomanda sa aplicam ulei de masline pe tot corpul, apoi sa ne masam pielea cu sare de mare. Daca sarea este prea grunjoasa, piseaz-o inainte de a o folosi. Dupa exfoliere, clateste-te si aplica iar ulei de masline sau un ulei pentru bebelusi, pentru a hidrata pielea, scrie Gandul.

Tratamentele dentare pot creste riscul de infarct. Persoanele care au suferit un infarct sau cei cu rude apropiate cu aceeasi problema au un risc crescut de recidiva, dupa efectuarea unor proceduri dentare invazive, potrivit unui nou studiu. Bolnavii care au suferit un infarct in urma cu cinci ani sunt de 1,5 ori mai predispusi riscului unui nou atac, la doar o luna dupa tratamentul dentar, decat ceilalti care nu au efectuat astfel de tratamente. Studiile anterioare au asociat paradontoza, o infectie cronica a gingiilor, cu inflamatia generala, care poate provoca boli cardiovasculare. Interventiile chirurgicale la nivelul gingiilor nu fac decat sa creasca inflamatia si, implicit, riscul de infarct, anunta EVZ.

Dieta bogata in carne omoara 45.000 de oameni anual. Un studiu recent al expertilor de la Universitatea Oxford arata ca dieta bogata in carne omoara 45.000 de oameni anual, informeaza „The Independent”. Oamenii de stiinta au analizat efectele provocate de un astfel de stil alimentar si au ajuns la concluzia ca persoanele care mananca de peste trei ori pe saptamana carne isi pun sanatatea in pericol. De-a lungul monitorizarii s-a constatat ca intr-un an, in Marea Britanie, consumul excesiv de carne a dus, indirect, la zeci de mii de decese: 31.000 de decese cauzate de afectiuni cardiace, 9.000 de decese provocate de cancer si 5.000 de decese provocate de infarcturi, informeaza Gandul.

Cum influenteaza hormonii sexuali sanatatea inimii. In urma unui amplu studiu, oamenii de stiinta americani au descoperit o serie de influente ale hormonilor sexuali (gonadotrofinele) asupra functionarii aparatului cardiovascular. Mai exact, este vorba de modul in care acest tip de hormoni afecteaza structura si functionalitatea ventriculului drept (VD) al inimii. In mod normal, o insuficienta ventriculara dreapta poate fi cauzata de un defect septal ventricular, o embolie pulmonara, o hipertensiune arteriala pulmonara sau o insuficienta respiratorie cronica. Cercetatorii au descoperit ca femeile care fac terapie hormonala ce ridica nivelul de estrogen (hormon specific feminin, secretat de ovare) prezinta riscuri foarte mari de scadere a volumului sistolic din ventriculul drept (cu rolul de a primi din auricul sangele dezoxigenat pe care il retransmite in artera pulmonara spre plamani). In mod contrar, o terapie hormonala care mareste nivelul testosteronului (principalul hormon masculin, produs de celulele Leydig din testicule) are ca efect o crestere a volumului sangelui pompat prin ventriculul drept in cazul barbatilor, scrie Romania Libera.

Aerobicul alunga insomnia. Cercetatorii de la Universitatea Northwestern din Illinois sustin ca aerobicul poate reprezenta un remediu impotriva insomniei. In cadrul studiului, subiectii, care erau insomniaci, au fost impartiti in trei categorii. Unii au participat la antrenamente de aerobic timp de 16 saptamani, altii au luat cursuri de gatit, in timp ce a treia categorie de subiecti au mers la muzeu. La sfarsitul perioadei de monitorizare, singurii participanti care nu mai aveau probleme cu somnul erau cei care facusera miscare. Statisticile arata ca un sfert din populatie, la nivel mondial, sufera de insomnie, iar problema se agraveaza odata cu inaintarea in varsta, anunta Gandul.

Ce culori au mancarurile sanatoase? Natura a avut grija sa ne indice alimentele sanatoase, colorandu-le foarte puternic. Din cauza aceasta, intotdeauna, un ardei gras rosu va fi mai sanatos decat un cartof, macar prin culoare. Deci, natura ne atrage atentia ca respectivele produse sunt bogate in vitamine, in minerale si in acesti pigmenti vegetali care sunt nu numai foarte frumosi din punct de vedere estetic, dar sunt si foarte sanatosi. In ultimii ani, sa spunem asa, a fost definita notiunea de fito-nutrienti, adica niste elemente chimice care se gasesc strict in produsele vegetale, in legume si in fructe si care pe langa culoare aduc cantitati infime de substante care ajuta organismul sa se protejeze impotriva bolilor, sa functioneze mai bine, sa avem un metabolism mai bun, sa ne protejam de cancer, sa ne protejam de imbatranire. Deci, tot ce presupune natura si culoare inseamna sanatate, informeaza Libertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro