Sari direct la conținut

Uzina Renault din Tanger ar putea depăși în acest an uzina de la Mioveni, ținta de producție fiind de 330.000 de unități

HotNews.ro

Estimările Renault sunt că în acest an vor fi produse la Tanger 330.000 de automobile Dacia și Renault, cu 10% mai multe decât anul trecut, scrie AFP. Dacia a produs la Mioveni 313.000 de unități anul trecut și, dacă nu va avea loc o creștere spectaculoasă, 2018 va fi primul an în care Tanger afișează cifre mai mari decât Mioveniul. La Tanger numărul de angajați a ajuns la 8.600, iar jumătate dintre componentele utilizate sunt produse local, ținta fiind ca ponderea să ajungă la 65% în 2023. La Tanger sunt produse modelele Lodgy, Dokker, Dokker Van, Sandero și Sandero Stepway. atât sub brandul Dacia, cât și Renault.

Zilnic ies de pe poarta fabricii 1.200 de mașini care ajung cu trenul în 40 de minute în portul Tanger care este modernizat și mărit printr-un program de multe miliarde de euro. Mașinile produse la Tanger sunt exportate în 74 de țări.

Producția totală a celor două uzine din Maroc a fost de 376.284 unități anul trecut, dintre care 300.000 au fost produse la Tanger, iar 76.000 la Casablanca. La Tanger producția a crescut cu 17.000 de unități, iar la Casablanca cu 26.000 mașini, față de 2016.

Cum stă „scorul” Tanger vs. Mioveni? În 2016 la Mioveni s-au produs cu peste 40.000 mai multe mașini, în timp ce în 2017 avansul s-a redus la 13.000 unități.

Marocul este una dintre cele mai mari piețe de vânzări pentru Dacia, cu cele aproape 50.000 de unități, fiind pe locul șase în topul țărilor după numărul de mașini vândute.

Statul marocan a anunțat în decembrie 2017 semnarea a 26 de convenții cu companii producătoare de componente auto, promisiunile fiind că acestea vor investi în total 1,2 miliarde euro și vor crea peste 11.500 de locuri de muncă directe.

În 2003 regele Mohamed VI a anunțat un plan uriaș de industrializare și modernizare a regiunii din jurul orașului Tanger, care este ajutat și de o poziție geografică extraordinară, fiind la doar 15 km de Spania și foarte aproape de Gibraltar, un punct cheie al navigației globale, cu 100.000 de nave care trec în acea zonă în fiecare an.

Planul de opt miliarde euro și-a propus să industrializeze zona din jurul Tanger-ului și mai ales să creeze zeci de mii de locuri de muncă. Autoritățile au construit rapid zeci de kilometri de autostradă, zeci de kilometri de cale ferată și au anunțat investiții uriașe în port, creând și câteva zone comerciale libere de taxe.

Cum a evoluat uzina Dacia de la Mioveni

2017: 313.883 unități

2016: 320.457 unități

2015: 339.204 unități

2014: 338.593 unități

2013: 342.620 unități

2012: 307.150 unități

Citește și: Cum a ajuns portul marocan Tanger un punct important pentru transportul de marfuri dintre Africa si Europa

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro