Val de drone în spațiul aerian al Republicii Moldova. Explozii în mai multe raioane. Anunțul autorităților de la Chișinău
Mai multe drone au intrat, sâmbătă dimineaţă, în spaţiul aerian al Republicii Moldova, iar în cel puţin două zone au fost descoperite fragmente ale acestora, scriu Ziarul de Gardă și deschide.md.
„Serviciul Operaţii Aeriene al Armatei Naţionale precizează că astăzi, 3 octombrie, în intervalul de timp 7:45-8:00, spaţiul aerian naţional, a fost survolat de cinci aparate de zbor fără pilot. Serviciul Operaţii Aeriene continuă monitorizarea spaţiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autorităţile competente şi partenerii”, a anunțat Ministerul Apărării de la Chişinău.
Potrivit deschide.md, care citează Poliția, locuitori din raioanele Căuşeni, Ştefan Vodă, Anenii Noi şi Hînceşti au alertat autorităţile după ce au auzit explozii în extravilanul unor localităţi.
La ora 07:50, Poliţia din Căuşeni a fost sesizată despre o explozie produsă în afara oraşului, de unde se ridica fum dens. Autoritățille au descoperit la fața locului fragmente ale unei drone.
Alte fragmente de dronă au fost găsite în apropierea localităţilor Dubovca şi Hînceşti, dar şi în raionul Anenii Noi, între satele Delacău şi Puhăceni.
O explozie a fost anunțată şi în apropierea satului Crocmaz, raionul Ştefan Vodă. Potrivit Poliţiei, aceasta s-a produs într-o plantaţie de viţă-de-vie, în apropierea unei ferme. Deflagraţia nu a provocat victime, însă a izbucnit un incendiu de vegetaţie, iar geamurile clădirii au fost deteriorate.