Sari direct la conținut

Valcea: Judetul, grav afectat de caderile masive de precipitatii de luni seara

HotNews.ro

Ploile cazute luni seara au afectat deja statiunile valcene Calimanesti, Govora, Olanesti si Ocnele Mari dar si municipiile Dragasani si Ramnicu Valcea, dupa cum a declarat pentru Agerpres, prefectul Dumitru Cornoiu.

„De fapt în toate cele 89 de localități din județ nu se doarme, sunt dispozitive de permanență la fiecare primărie din Vâlcea, pentru că plouă peste tot. De la Bălcești și până sus la Câineni se înregistrează cantități uriașe de apă. Din păcate, s-a confirmat faptul că un bărbat din Stroiești a fost luat de viitură, s-a încercat căutarea lui, dar nu a fost găsit, se vor relua mâine dimineață căutările. Avem probleme cu apele care se scurg de pe versanți iar până acum deja sunt 27 de gospodării afectate, numai după ploaia din această seară”, a precizat prefectul de Vâlcea.

Drumul național 65C Horezu-Craiova a fost închis.

Toate bazinele hidrografice sunt monitorizate, pentru că toate râurile au debite crescute iar specialiștii de la Drumuri Naționale monitorizează fenomenele de eroziune în zona podurilor.

În acest sens sunt monitorizate râurile Olănești, Lotru, Bistrița, Cerna, Olteț, Topolog, Luncavăț, Otăsău.

În Râmnicu Vâlcea, pasajul Dacia este inundat iar prin celelalte pasaje rutiere se circulă cu dificultate. Echipe ale operatorului de apă se află în cartierele Râureni, Troinau, Morilor, Dealul Malului și Goranu.

Potrivit primarului Gheorghe Matei, echipele APAVIL au lucrat luni în „în regim de urgență pentru desfundarea tuturor rigolelor și rețelei de canalizare pentru a preîntâmpina repetarea inundațiilor din zilele precedente”.

Județul Vâlcea se află sub cod portocaliu până marți dimineața la ora 3.00.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro