Sari direct la conținut

Valoare saptamanala a tranzactiilor de 137,43 milioane lei pe piata Sibex

HotNews.ro

La Sibex, segmentele care au atras in special atenta investitorilor in ultima sedinta a saptamanii au fost derivatele pe indici prin intermediul contractului futures pe Dow Jones Industrial Average si piata spot. De altfel, acestea au fost si vedetele saptamanii, prin prisma volumelor si a valorii atrase, se arata intr-un comunicat al Sibex.

Astfel, in cele cinci sedinte au fost transferate 294.351 titluri Sibex, ultima cotatie fiind la pretul de 1,46 lei pe actiune, ceea ce reflecta o capitalizare bursiera de aproape 33 milioane de lei.

Liderul saptamanii pe piata futures in topul lichiditatii a fost derivatul ce urmareste evolutia indicelui Dow Jones Industrial Average, fiind perfectate peste 11.000 contracte, insemnand o pondere de aproximativ 69% din totalul saptamanal de peste 16.000 contracte futures si options. Valoarea totala a tranzactiilor s-a contabilizat la 137,43 milioane lei, din care 90,15% revine derivatului DEDJIA. Americanii au deschis pe crestere, cotatia fiind de 11.435,22 puncte, in timp ce la Sibiu, investitorii au negociat cotatii de 11.390 puncte pentru decembrie 2010 si 11.335 puncte pentru martie 2011, in crestere cu 0,31%, respectiv 0,94%.

Locul secund a fost ocupat de derivatul ce are ca activ suport actiunile SIF Oltenia, cu aproximativ 4.500 contracte. Cotatiile au suferit deprecieri, in sesiunea de vineri cele mai mari scaderi fiind consemnate pentru scadentele decembrie 2010 si martie 2011. Astfel, pentru scadentele amintite preturile DESIF5 au fost de 1,4380 lei si 1,4750 lei, in scadere cu 2,44% respectiv 2,25%.

Pretul aurului a atins un nou record istoric, dupa ce in sedinta anterioara a avut parte de cea mai mare crestere zilnica din ultimile 20 de luni. Dupa decizia FED-ului, investitorii au un motiv in plus sa renunte la detinerile de dolari si sa caute vehicule investitionale de protectie in fata inflatiei. Pe piata de la Sibiu, investitorii au tranzactionat 68 de contracte, stabilind un pret de cotare de 1397,0 dolari per uncie, adica o crestere de 17,6$.

Moneda unica europeana era cotata pe piata de la Sibiu la ora 17.30 la un pret de 4.3001, dupa ce a crescut pana la valoarea de 4,3099 in jurul orei 13.00. Deprecierea usoara a leului vine pe o piata apatica, fara o directie clara si lichiditate redusa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro