Sari direct la conținut

Valoarea medie a unui depozit bancar în România: 4000 de euro / Unde ne plasăm în UE din acest punct de vedere

HotNews.ro
Euro, Foto: © Tanyashir | Dreamstime.com
Euro, Foto: © Tanyashir | Dreamstime.com

Numărul deponenților a crescut anul trecut cu 800.000 de persoane, ajungând 14,6 milioane persoane fizice – a anunțat, marți, într-o conferință de specialitate Petre Tulin director general al Fondului de Garantare a Depozitelor din sistemul Bancar (FGDB).

Petre Tulin a mai anunțat că 74.381 de persoane fizice și 45.664 de persoane juridice au depozite bancare de peste 100.000 de euro.

Petre Tulin a reamintit că fondul de asigurare a depozitelor despăgubește titularii de cont până la o limită de 100.000 de euro în cazul în care banca lor nu este în măsură să le ramburseze banii.

Valoarea medie a unui depozit în România: 3.985,4 euro la 31.12.2023

Valoarea medie a unui depozit bancar în țara noastră era de circa 4000 de euro, adică aproximativ 4 salarii medii nete.

Cea mai mică valoare medie în UE este de 1.309 euro (Lituania) iar cea mai mare valoare medie în Liechtenstein- 148.987 euro.

Valoarea medie europeană e de 18.693 euro

Aceași situație o avem și în cazul persoanelor juridice, a explicat Tulin, valoarea medie a depozitelor firmelor românești fiind pe ultimul loc la nivel european, cu 34.000 euro. Dacă ne uităm, de exemplu, la valoarea medie din Liechtenstein – 775.000 euro

Valoarea medie pe ansamblul UE este de 152.977 euro

Sursa: © Tanyashir | Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro