Valul prelungit de căldură din nord a făcut ca temperatura apei să ajungă la 24 grade chiar și la Marea Baltică
În Norvegia temperaturile au trecut de 32 de grade încă din mai, iar luna trecută au fost peste 33 de grade chiar și dincolo de Cercul Polar. În aceste condiții, temperatura apei a ajuns la 23-24 de grade la Marea Baltică, în timp ce anul trecut erau 16-19 grade. Și la Marea Nordului temperatura apei a ajuns la 21-22 de grade, arată datele Meteociel.
Pe plajele din nordul Poloniei și al Germaniei rar temperaturile trec de 25 de grade și apa nu se prea încălzește peste 17-18 grade. Anul acesta în aer au fost peste 30 de grade mai multe zile în nordul Germaniei șl Poloniei, iar în Danemarca și sudul Suediei au fost și 33-36 de grade.
Apa Mării Baltice a ajuns să aibă 23-24 de grade, nu departe de cea a Mării Negre (25-26 de grade) care este situată mult mai la sud. Spre comparație, pe 1 august 2017 Baltica avea 16-17 grade, iar în 2015 avea 15-16 grade. Anul 2014 a fost ceva mai cald, Baltica ajungând să aibă 20-21 de grade.
Cald a fost și în Olanda, Belgia și nordul Franței (maxime de 34-37 grade), astfel că Marea Nordului a devenit mult mai ”prietenoasă” cu cei care vor să intre în apă. temperatura ajungând la 21-22 de grade, cu cinci grade mai mult decât în anii cu veri reci.
Nu este me mirare că apa a ajuns atât de caldă. Chiar și în Laponia au fost localități în care maximele au trecut de 30 de grade în peste zece zile, în timp ce în unii ani acest prag nu este depășit în nici măcar o zi.
Marea Neagră are 26 de grade, iar Mediterana are 28 de grade în cele mai calde zone din sudul Europei.
Temperatura apei mării în Grecia, Turcia și Cipru la 1 august