Sari direct la conținut

Vanzarile Dacia in Franta au crescut cu 40% la opt luni

HotNews.ro

Dacia a vandut in Franta peste 28.000 de masini intre ianuarie si august, crestere de 40,5% fata de perioada similara din 2007, conform datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA). Marca romaneasca are 2% din piata, fata de 1,5% acum un an. Per total, piata auto franceza a scazut cu 7% in august, iar cea mai mare scadere s-a inregistrat la Mercedes (-24%).

In primele opt luni ale anului francezii au cumparat 1,41 milioane masini, crestere de 2,9% fata de intervalul ianuarie – august 2007. Vanzarile Dacia au avansat cu 40%, iar cele ale Renault cu 4%. Cresteri importante a raportat Fiat (47%) si Nissan (37%). Cele mai importante scaderi s-au inregistrat la Hyundai (-21%) si la Mercedes (-15%).

Marcile franceze au 52,7% din piata, iar brandurile straine au restul. Renault e liderul pietei cu o cota de 22%, urmata de Peugeot cu 17% si Citroen cu 14%. Volkswagen are 6,7%, iar Ford are 5,5%.

Franta a fost anul trecut cea mai importanta piata de export pentru Dacia, cu peste 32.000 de masini. Cu un an inainte producatorul vanduse aproape 19.000 de masini in Hexagon, dublu fata de nivelul din 2005.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro