Sari direct la conținut

Varujan Vosganian a discutat cu ambasadorul Ucrainei despre problema Krivoi Rog

HotNews.ro

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a intalnit joi cu ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Teofil Bauer, se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Economiei. Potrivit acestuia, cele doua parti si-au manifestat interesul de a colabora intens in vederea reglementarii problemelor legate de participarea Romaniei la construirea Combinatului Minier de Imbogatire a Minereurilor Acide de la Krivoi Rog. „Daca rezolvam problema Krivoi Rog, va fi o mare incurajare in privinta relatiilor economice bilaterale dintre Romania si Ucraina”, a spus ministrul Economiei. El a mai spus ca trebuie gasita, prin Krivoi Rog, oportunitatea de largire a dialogului dintre cele doua tari vecine.

Potrivit comunicatului, ambasadorul Ucrainiei si-a exprimat intentia de a solicita Guvernului de la Kiev sa desemneze un interlocutor pentru ministrul Varujan Vosganian, la un nivel politic similar, pentru a incepe dialogul in aceasta privinta.

Vosganian a cerut sa aiba loc de urgenta o prima reuniune in care sa se discute in principal problema combinatului de la Krivoi Rog. Ulterior, Comisia mixta romano-ucraineana pentru cooperare economica, industriala si tehnico-stiintifica va lua in dezbatere aceasta problema, impreuna cu celelalte ce tin de agenda comuna, la a doua sesiune ce se va desfasura la Bucuresti, la o data ce va fi convenita.

Ambasadorul Ucrainei a precizat, totodata, ca prim-ministrul roman Victor Ponta a fost invitat de omologul sau, Mikola Azarov, sa efectueze o vizita la Kiev, data urmand a fi convenita pe canale diplomatice.

Discutii pe tema Krivoi Rog au mai avut loc in mai 2012 intre secretarul de stat Bogdan Aurescu l-a primit vineri la MAE pe noul ambasador al Ucrainei, Teofil Bauer. Atunci, Bogdan Aurescu si-a exprimat speranta ca dosarul privind recuperarea investitiei de la Krivoi-Rog va fi solutionat prin dialog.

Constructia combinatului KGOKOR a fost inceputa de catre Uniunea Sovietica in 1983, insa dupa destramarea blocului sovietic Ucraina a intrat in posesia a 56,4% din actiuni, Romania detine 28%, iar Slovacia 15,6%.

Lucrarile la constructia combinatului s-au oprit in 1996. Sumele investite de partea romana se ridica la aproximativ 800 de milioane de dolari.

Ministerul ucrainean al economiei a anuntat in octombrie 2007, ca vrea sa vanda combinatul KGOKOR, din Krivoi Rog. Intre companiile interesate la acea vreme de acest combinat s-au numarat ArcelorMittal, cel mai mare producator de otel din lume, dar si compania rusa Metalloinvest, cel mai mare producator de otel din Ucraina.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro