Varujan Vosganian: Eliminarea taxei de poluare ar necesita un efort bugetar de 800 milioane euro
Restituirea taxei auto ar necesita un efort bugetar de 800 milioane de euro in 2008 si 2009, in cazul in care parlamentarii ar vota eliminarea acestei taxe, a declarat miercuri Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor. Acesta a precizat ca daca se va decide restituirea acestei sume, banii vor fi luati din Fondul de Mediu.
„Este vorba de 500 milioane de euro in acest an si de alte 300 milioane de euro in 2009 care ar trebui sa fie restituite, insa sper sa nu fie cazul, pentru ca banii ar fi luati de la proiectele de mediu”, a spus oficialul MEF.
La inceputul acestei luni, comisiile de buget si de administratie ale Senatului au modificat OUG 50/2008, astfel incat taxa de poluare aplicata la inmatricularea autoturismelor, iar banii incasati de catre stat pana acum se restituie integral, indexati in functie de inflatie.
Senatorii au adoptat 15 amendamente, care elimina complet taxa de poluare introdusa incepand cu 1 iulie 2008 si vechea taxa de prima inmatriculare, introdusa pe baza Codului Fiscal, care a functionat pana in primul semestru al anului 2008.
De asemenea, senatorii celor doua comisii au decis sa restituie integral sumele incasate de stat pentru cele doua taxe. Senatorii au decis ca sumele sa fie restituite de la bugetul de stat, nu de la Fondul de Mediu.
Potrivit unui alt amendament, sumele incasate de stat se restituie in termen de trei luni de la data intrarii in vigoare a legii de modificare a Ordonantei 50/2008.
Decizia senatorilor nu este definitiva, Camera Deputatilor fiind forul decizional in acest caz.