Sari direct la conținut

Varujan Vosganian: Reducerile de pret la gaze, in timpul mandatului meu, erau stabilite prin ordin comun. Nu am acordat altele

HotNews.ro
Varujan Vosganian , Foto: AGERPRES
Varujan Vosganian , Foto: AGERPRES

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a explicat, joi, pentru cotidianul Gandul, ca in timpul mandatului sau nu au fost acordate reduceri de pret la gaze, altele decat cele stabilite prin ordinul comun al Ministerului Economiei, ANRE si ANRM.

In anul 2009, pe baza unui memorandum initiat de Ministerul Economiei, condus la acea vreme de Adriean Videanu, reglementarea s-a modificat si s-a adoptat o ordonanta de urgenta, aprobata ulterior prin lege de Parlament, potrivit careia cosul de gaze era compus exclusiv din gaz de productie interna, ceea ce inseamna ca, eliminandu-se gazul de import, si pretul era mai mic, mai noteaza Gandul.

Fostul ministru sustine ca, prin legea din perioada 2009-2010, initiata de guvernul PDL, pretul la gaz de care s-a bucurat Interagro a fost mai mic decat pe vremea mandatului sau.

„Ordinele (de ministru) pe care le-am dat eu erau clare, in ele se spunea ca se pot da consumatorilor intreruptibili un discount care functiona de foarte multi ani si in general functioneaza si in alte tari unde consumatorul respectiv se supune riscului intreruperilor in situatii de frig sau de insuficienta a consumului. A fost un discount care a fost la nivel de 20 de dolari pe mia de metri cubi si numai in conditiile in care respectivii consumatori isi onoreaza obligatiile asumate (…) Inteleg, nu am foarte multe detalii, ca sunt probleme cu modul in care au fost aplicate aceste ordine”, a explicat Vosganian.

„Daca dupa 2009 s-a vandut gaz la un pret mult mai mic, atunci de ce se discuta de un ordin din 2008?”, mai spune fostul ministru al Economiei.

In decembrie 2006, Vosganian a fost numit in functia de ministru al economiei si comertului in Guvernul Tariceanu, iar in aprilie 2007, a preluat portofoliul de ministru al economiei si finantelor (minister rezultat in urma unei comasari).

Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat ca a cerut realizarea unei anchete interne legate de cazul de subminare a economiei nationale si favorizarea InterAgro instrumentat de DIICOT. Chiritoiu a mai spus ca in 2010 i s-au cerut documente referitoare la accesul marilor consumatori la gazele din productia interna. „A venit un procuror care mi-a cerut acte de dinainte de mandatul meu legate de opinia Consiliului privind accesul la gazele din productia interna”, a precizat Chiritoiu. Potrivit acestuia, era vorba de documente din perioada de dinainte de 2009, din timpul mandatului fostului ministru Varujan Vosganian.

Citeste si :

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro