Sari direct la conținut

Varujan Vosganian: Reforma trebuie facuta cind romanii sint neatenti'

Academia Catavencu

Ne-a capiat cite pensii a marit, cite TVA-uri ne-a halit si cite taxe a dublat. Nu mai stii, dom’le, cit e zvon si cit e realitate din ce platesti, cit din masina e tabla si cit e prima inmatriculare. De aia imi vine sa-i zic: Finantujan Inmatriculian.

Transpiratia

Reporter: Stiti, am vazut ca transpirati mult, in ultimul timp!

Varujan Vosganian: Transpiratia este o forma de energie; cu cit mai multa sudoare pe cimpul de instructie, cu atit mai putin singe pe cimpul de batalie.

Rep.: Da, dar asta dovedeste ca trageti mai greu, intrati in complicatii.

V.V.: Nu, eu nu trag mai greu, uneori cei carora le explic inteleg mai greu, dar eu zic asa, ca sudoarea este aceeasi, oamenii care asuda difera unii de altii. De aceea, eu cred ca mai degraba decit sudoarea care e pe frunte, trebuie sa vedem ce spune fruntea. Sudoarea este o forma de exprimare.

Rep.: Sudoarea nu e din teama?

V.V.: Nu mi-e deloc teama, vreau sa spun ca mie imi place sa fiu ministru. Cind eram parlamentar, trebuia sa explic altora ce au de facut. Si acum, nu mai trebuie sa explic nimanui, fac singur. Si fac bine, cred eu, pentru ca ceea ce fac naste reactii si orice actiune naste reactiune, sintem intr-un an electoral, sint multe patimi si, adesea, cei care vor sa cistige voturi incearca sa arate lucrurile altfel decit sint.

Ei au inteles o lectie veche, ca pe romani, daca-i cainezi mai degraba decit sa-i imboldesti la munca, s-ar putea sa capeti simpatia lor; numai ca eu cred ca romanii, intre timp, s-au mai schimbat si „cainarea” asta permanenta a inceput sa nu le mai ajunga.

Rep.: Dom’le ministru… e o nerusi¬nare… uitati de unde ati plecat!

V.V.: Nu uit de…

„Narile nu au euro unu”

Rep.: Pai, sa dau eu pe o masina, pe care am luat-o abia cu 10.000, sa mai dau 5.000 de euro? Vreau sa fiu cainat! De unde dracu’ sa mai iau 5.000 de euro ca sa dau pe o masina de 10.000?!

V.V.: Asadar, in legatura cu taxa, asa cum e ea acum, va rog sa va adresati semnatarilor motiunii de acum zece zile, si nu mie. Aceasta taxa am mostenit-o si, ca orice ministru al unei tari intrate in Uniunea Europeana…

Rep.: Ea e taxa „Vosganian”. Nu dumneavoastra o promovati?

V.V.: Taxa aceasta eu am mostenit-o.

Rep.: Ma pacaliti sau sint cel mai prost ziarist de pe planeta!

V.V.: Draga Eugen, exista diverse forme de sinucidere, printre care cred ca cea mai eficace este sa-i pacalesti pe cei de la Academia Catavencu, eficace in sensul ca nu mai exista vreo sansa de scapare. Taxa a avut votul de fond in Camera Deputatilor in iunie 2006. Cind am venit ministru la Finante, in aprilie trecut, aceasta lege era deja in dezbatere.

Rep.: Nu vreau 5.000!!!

V.V.: Domnu’ Istodor… Diferenta dintre dumneavoastra si oamenii politici e ca dumneavoastra mai aveti timp sa cititi. Si, daca aveti timp sa cititi, aveti timp sa cititi si proiectele normative si sa vedeti dezbaterile publice. Eu va spun ca, in formula noua a taxei de poluare, taxa pentru masina noua va fi cam in jur de 3% din valoarea masinii; deci daca vreti o masina de 150.000 de euro, atunci veti plati 5.000 de euro, dar e pe riscul dumneavoastra, fireste, ca la 150.000 de euro o sa simtiti 5.000 de euro exact ca pe o tresarire.

Rating la Realitatea TV

Rep.: Dar Vintu de ce ne-a imboldit sa facem campanie?

V.V.: Trustul dumneavoastra face…

Rep.: Am uitat ca sintem cu Basescu, deci, normal, contra lui Vosganian!

V.V.: Nu, trustul dumneavoastra face exact ce face orice partid de opozitie, adica umbla dupa voturi, voturile dumneavoastra sint audienta. Singurii care trebuie sa tina cite un pepene in mina, adica sa alerge dupa voturi, dar sa si administreze tara, sint cei de la guvernare. Este in avantajul romanilor si nu impotriva lor. Diferenta este ca, in timp ce tu poti sa nu circuli cu masina sau poti sa-ti cauti alta masina, ceilalti sint obligati sa respire cu narile pe care le au. In materie de nari nu exista Euro 1, Euro 2.

Spaga, o intimitate

Rep.: Daca el vrea sa fure, ce sa fure? Sa-si ia o masina…

V.V.: Uite, eu zic asa: hai sa nu incercam sa-i obisnuim pe romani sa fure; abia pe multi am reusit sa-i dezbaram de naravul asta. Se simte in gradul de colectare. Nu numai codru-i frate cu romanul, ci si fiscu-i frate cu romanul.

Rep.: Da’ stiti cit e spaga… pe la ghisee?

V.V.: N-am auzit, inca, de oameni care sa dea spaga ca sa-si plateasca impozitele.

Rep.: Sa nu stai la coada.

V.V.: Eu am gasit impotriva spagii doua metode.

Rep.: Care? Sa dai spaga si… sa iei spaga! Acu’ doua saptamini am dat spaga. Mi-a fost bine.

V.V.: Spaga pe spaga nu se scoate, ci spaga pe spaga se cocoseaza. Deci dumneata te-ai dus la o coada, intimplator, coada era acolo, putea sa fie si in alta parte, si ai intrat mai in fata… Dom’le Istodor, dumneavoastra imi invocati o situatie intima. Eu nu vreau sa intru in intimitatile dumneavoastra, pentru ca ar fi o incursiune destul de riscanta, pot insa sa va spun ca la nivelul platii impozitelor lucrurile merg mult mai bine, si asta se vede.

„Nu ne-am nascut din polen sau din ouale dropiilor”

Rep.: Veti iesi la pensie in 20 de ani, poate in 30 de ani. Vor fi bani sa prindem niste pensii babane sau jefuiti tot acum?

V.V.: In politica nu poti sa multumesti pe toata lumea, si asta face miracolul politicii. Acu’ vreo 15 ani, eu am spus ca reforma trebuie facuta cind prinzi momentul, cind romanii sint neatenti, pentru ca atunci cind vrei sa faci reforma cu romanii concentrati asupra ta, ei vor incerca sa te traga indarat, ca sa ramina lucrurile asa cum sint. Pentru ca la „asa cum sint” ne-am invatat.

Tot asa si cu pensiile astea. 18 ani s-a tot vorbit de cresterea pensiilor, unii si-au facut si cariera din asta. Iti imaginezi disperarea oamenilor politici cind au vazut ca cel mai proaspat ovaz pentru mesajele lor, pentru opiumul politic, dispare! Va imaginati ce-o sa spuna acum un om politic, in campania electorala 2008, despre cresterea pensiilor? S-a spus: „Sinteti de dreapta. N-ar fi trebuit sa luati o astfel de masura”. Eu, aici, am explicat si-n Parlament ca nici noi nu sintem nascuti din…

Rep.: „Sporogomi, nici din ouale ornitorincului”, ati mai facut gluma asta. Vreau alta.

V.V.: Alta? Noi nu ne-am nascut din polen sau din ouale dropiilor, si atunci avem parinti pe care-i respectam si, daca sint bani la bugetul de pensii, eu zic sa dam banii de la bugetul de pensii la pensionari. Sa nu cumparam aparate de aer conditionat prin ministere… deci, una peste alta, domnu’ Istodor, chestiunea cu pensiile in Romania e rezolvata.

Academia Catavencu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro