Vedetele de cerneală

Debut

Rogozanu: N-aveam bani. Deloc. Da’ deloc. Eram prin 2001 „expert“ in litere şi lefter absolut. Am fost acceptat in probe la „Evenimentul zilei“. Am savurat mulţi ani simpla idee că-mi pot plăti singur chiria. Mi-am auzit primele vorbe că in loc să mă dedic trup şi suflet unei frumoase cariere de critic literar am ales calea comercialului.

De parcă aş fi avut de ales.

Lucaciu: M-am procopsit cu o repartiţie „guvernamentală“ la „Săptămina“, revistă de dinainte de ’89. Eu voiam să scriu despre teatru, dar cronica aceea era ocupată de Dinu Săraru. Cum făcusem practică la televiziune, am propus conducerii să scriu cronică TV.

Nu era voie pe atunci să semnezi două articole, aşa că am semnat sub pseudonimul G. Popa. Era cronica unei televiziuni ce emitea două ore pe zi!

Vărşăndan: La „TV Mania“ am lucrat incă din faza de proiect. In 1998, televiziunea, şi implicit comentariul de televiziune, se aflau in perioada marilor descoperiri. Iar „TV Mania“ scosese aparate profesioniste pe piaţă: recomandări obiective, audienţe şi note proaste/bune pentru producţile tv.

Avere

Rogozanu: Am o leafă ok. Averea mea e deocamdată virtuală: stau cu chirie şi am un abonament beton pe toate liniile. Din cind in cind ii fur maşina iubitei mele.

Lucaciu: Sint un amărit de ziarist cu nasul pe sus, care, fiindu-i scirbă de compromisuri, trăieşte la „blocul socialist“ şi familia deţine un Tico. Singura bogăţie e… ciinele meu, un teckel sirmos.

Vărşăndan: Imi vine să rid. Nici banii pe care ii voi ciştiga nu mai sint ai mei.

Doi ochi, saci de televiziuni

Rogozanu: La inceput urmăream cu carneţelul in mină foarte multe emisiuni. Dup-aia m-am prins că ideea e să emiţi o opinie despre emisiunile pe care le vede tot omul normal, cu job, cu tot tacimul, nu să cauţi ca un maniac defecte in gaură de şarpe (de rating) …

Lucaciu: Selectez emisiunile ce atrag blestematul de „rating“ şi pe cele care ar putea fi interesante pentru telespectator sau nocive pentru el şi familia sa. „Cronicarul tv“ este un „ciine de pază“ al telespectatorului.

Vărşăndan: Nu monitorizez „tot ce mişcă“ la televizor. Avem un sistem

de monitorizare video al principalelor posturi tv pe care il folosim pentru rubricile noastre de televiziune din revistă.

Televizorul personal

Rogozanu: Stă in mod firesc in singura cameră a garsonierei mele. Mă uit la el şi măninc dulciuri.

Lucaciu: Televizorul stă bine mersi in sufragerie şi iscă numeroase conflicte in familie. Aşa că mai am unul micuţ in dormitor, unde sint adeseori exilată de cei care se uită pe „Discovery“.

Vărşăndan: In redacţie avem trei televizoare. „Televizorul preferat“ se află insă la mine acasă şi stă deschis mai tot timpul.

Injurături

Rogozanu: Cele mai dure injurături le-am primit chiar la inceputul cronicărelii de tv de la un ministru PSD… Pe atunci nu aveam un mobil care să inregistreze convorbiri, cum am acum.

Vărşăndan: Injurături şi mulţumiri primim in fiecare săptămină. Atit timp cit avem parte de ele in egală măsură şi nu vin de la cititorii noştri, inseamnă că ne-am făcut treaba bine.