Venezuela anunță o „desfășurare masivă” pentru a contracara prezența militară a SUA din regiune
Caracasul a anunțat, marți, ceea ce a descris drept o desfășurare militară majoră la nivel național cu scopul de a contracara prezența navală americană din largul coastelor venezuelene, transmite AFP.
Washingtonul a lansat o campanie militară în Marea Caraibilor și în estul Pacificului, desfășurând forțe navale și aeriene, într-un efort despre care spune că are ca scop combaterea „narcoterorismului”.
Totuși, operațiunea americană a stârnit la Caracas temerea că obiectivul final ar putea fi de fapt înlăturarea președintelui Nicolas Maduro de la putere.
Forțele americane au atacat cel puțin 20 de ambarcațiuni în apele internaționale de la începutul lunii septembrie, omorând minim 76 de oameni, potrivit datelor SUA.
„Desfășurare masivă” de forțe
Ministerul venezuelean al apărării a emis marți un comunicat în care anunță o „desfășurare masivă” de forțe terestre, aeriene, navale și de rachete, precum și de miliții civile.
Postul public de televiziune VTV a transmis imagini cu lideri militari ținând discursuri în mai multe state din Venezuela.
Deși aceste anunțuri guvernamentale de mare amploare sunt frecvente în Venezuela în aceste zile, ele nu duc neapărat la desfășurări militare vizibile pe teren.
SUA îl acuză pe Maduro că se află la conducerea unei organizații „narcoteroriste”
Săptămâna trecută, președintele american Donald Trump a minimalizat perspectiva unui război cu Venezuela, dar a spus că zilele lui Maduro sunt numărate.
Administrația Trump îl acuză pe Nicolas Maduro că se află la conducerea Cartel de los Soles, o organizație „narcoteroristă”, după cum a descris-o secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, în octombrie.
„Cartel de los Soles este un grup criminal din Venezuela condus de Nicolas Maduro Moros și alți venezueleni de rang înalt din regimul Maduro care oferă sprijin material unor organizații teroriste care amenință pacea și securitatea Statelor Unite, și anume Tren de Aragua și Cartelul Sinaloa”, declara și Departamentul american al Trezoreriei într-un comunicat din iulie.
SUA a trimis în America Latină și grupul de atac al portavionului USS Gerald R. Ford, a desfășurat avioane de război F-35 în Puerto Rico și are în prezent șase nave ale Marinei în Marea Caraibilor.
