Sari direct la conținut

Veninul de sarpe, mucusul de melc si lichidul seminal – printre ingredientele de marca ale cremelor pentru ten

HotNews.ro

Venin de sarpe si ace de albina, mucus de melc si lapte de vaca – suna de parca ar fi o reteta vrajitoreasca. Toate acestea se gasesc insa in cele mai scumpe creme si lotiuni de ingrijire, produse pentru a pastra pielea tanara. O firma care strange date despre produsele de infrumusetare a publicat o lista cu cele mai ciudate ingrediente ale acestora, arata Daily Mail.

Printre cele mai bizare produse se afla crema Snake Venom Memory, care lupta impotriva ridurilor. Ambalata intr-o cutiuta, crema costa circa 350 de dolari si contine un ingredient obtinut din venin de sarpe. Crema ar face sa dispara liniile fine, ridurile si laba-gastii care se formeaza la coada ochiului.

Un alt produs este Nourishment, o esenta chinezeasca impotriva ridurilor, care ar contine nectar si extract din mucus de albina. Clientele mai sensibile s-ar putea sa nu aprecieze Baba de Caracol – o crema hidratanta care contine mucus de melc. Aceasta costa 25 de dolari, iar producatorii te asigura ca, odata ce o aplici generos in fiecare seara, iti va regenera tenul.

Firma Nanoko din Danemarca a lansat recent o lotiune pentru ten care contine „colostru activ” – fiind mai cunoscut drept colostru de vaca – lichidul care precede producerea laptelui propriu-zis. Despre crema „Vilact”, care costa 40 de dolari, se spune ca este bogata in proteine, enzime si vitamine care ar proteja tenul uscat si sensibil.

Serul „EMK Placental Anti-Ageing” contine, dupa cum arata si numele, proteine obtinute din placenta. Fabricat in SUA si vandut la pretul de circa 175 de dolari, serul ar avea proprietati hidratante si tonifiante. Se spune ca este numai bun pentru ingrijirea tenului dupa microabraziune. Este descris ca fiind „sigur, steril si complet asimilabil de organism” si ar pune „forta placentei” in slujba luptei impotriva imbatranirii.

Probabil cel mai ciudat produs este cel care vine din Norvegia. Skinscience Spermine pentru ten sensibil, vandut cu 140 de dolari, contine cristale minuscule extrase din lichidul seminal. Cristalele sunt un antioxidant natural de 30 de ori mai bun decat vitamina E si lupta impotriva radicalilor liberi – moleculele daunatoare care cauzeaza imbatranirea pielii.

Alexandra Richmond, analist de piata al firmei Mintel – care a creeat baza de date a produselor -, spune: „In prezent sunt atat de multe produse de ingrijire a pielii, incat producatorii trebuie sa caute tot timpul ingrediente noi, care sa faca produsele sa iasa in evidenta”.

„Folosind aceste formule iesite din comun, producatorii nu pot face decat sa spere ca ceva atat de ciudat va si functiona”, a adaugat Richmond.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro