Veste bună pentru fanii The Simpson. Filmul bazat pe desenele animate revine cu o continuare după două decenii
The Simpsons Movie revine la aproape 20 de ani de la lansarea primului film bazat pe îndrăgita serie de desene animate, potrivit unui anunț al 20th Century Studios, scrie The Guardian.
Afişul filmului a fost distribuit pe Instagramul companiei americane de producție de film: o imagine a unei gogoşi şi un slogan, „Homer se întoarce pentru a doua oară”. Data lansării filmului a fost stabilită pentru 23 iulie 2027.
Primul film Simpson a fost lansat în iulie 2007 și îl prezenta pe Homer poluând accidental rezervele de apă din Springfield, ceea ce determină Agenţia pentru Protecţia Mediului să acopere oraşul cu un dom şi să-i încredinţeze lui Homer misiunea de a salva oraşul şi familia sa.
Filmul, care a încasat peste 500 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, se încheie cu bebeluşa Maggie, care nu vorbeşte aproape deloc, spunând „continuare?” la sfârşitul genericului.
Creată de desenatorul Matt Groening și lansată în 1989, seria de desene animate The Simpsons urmărește viața de zi cu zi a familiei Simpson – Homer și Marge și cei trei copii ai lor, Bart, Lisa și Maggie.
The Simpsons este cel mai longeviv serial de animaţie şi scenariu din prime-time din istoria televiziunii americane, cu aproape 800 de episoade difuzate în 36 de ani.
