Victime pentru Basescu. Episodul 2: elita intelectuala
Citeva mii de victime ale comunismului au alcatuit crema universitatii, a vietii artistice si a scenei politice de la noi.
Distrugerea elitei intelectuale a provocat o ruptura definitiva intre Romania interbelica, „lumea veche“, cu reperele si normele ei, si Romania comunista, „lumea noua“, a „omului nou“, fara scoala si fara caracter. Sechelele acestui dezastru istoric sint vizibile si azi in societatea romaneasca. In conceptia comunistilor, intelectualul era un potential dusman.
Intelectualii erau fie cosmopoliti, fie reactionari si, in orice caz, primejdiosi prin obisnuinta de gindi si prin puterea de a manipula masele. Prin urmare, intelectualii trebuiau reeducati sau eliminati. Planul de decimare a elitei intelectuale ostile comunismului a fost conceput in trei mari etape: epurarea, interdictia si detentia.
Toate pregatirile dinaintea declansarii actiunii de lichidare a vechii elite, precum si masurile din timpul desfasurarii planului se subsumeaza acestor trei pasi.
Trei institutii distruse
In 1945-1946, au fost arestati si trimisi in judecata, sub pretextul defascizarii tarii, anumiti intelectuali cu tangente politice: membri ai aparatului guvernamental, scriitori si ziaristi. Autonomia universitara a disparut in ’46, iar dupa un an, 400 de universitari au fost dati afara. Intre acestia, 80 de mari profesori, ca Dimitrie Gusti, Gheorghe Bratianu, Gh.
Cantacuzino, George Fotino, Ion Hudita, Victor Papacostea, Petre Caraman, Gheorghe Oprescu, multi dintre ei fiind ulterior inchisi. Tinara elita in formare, studentimea, a fost arestata in masa, pe 15 mai 1948, si condamnata sub acuzatia de atentat la ordinea sociala. Numai in acea noapte au fost arestati 12.000 de studenti, multi altii fiind prinsi in perioada urmatoare.
Apoi, la 9 iunie 1948, Academia Romana a fost reoganizata prin epurarea a 97 de mari personalitati stiintifice si culturale. Majoritatea au fost inchisi, iar operele lor interzise. In anul urmator, Societatea Scriitorilor a fost transformata in Uniunea Scriitorilor, prilej pentru o noua epurare si pentru noi arestari.
Tot atunci a fost infiintata si Directia Generala a Tipariturilor, care se ocupa de cenzura tuturor publicatiilor.
Represiunea asupra studentimii
Mii de studenti romani, din toate centrele universitare, s-au solidarizat cu ideile revoltei anticomuniste din Ungaria anului 1956 si au protestat pe strazi. Parte dintre ei erau abia eliberati din puscarii. Au fost arestati 4.000 de studenti, citeva zeci de lideri ai lor fiind condamnati la ani grei de inchisoare.
Mai tirziu, la inceputul anilor ‘60, au avut loc noi arestari si procesele de grup – „Lotul Rugul Aprins“ si „Lotul Noica-Pillat“ – care au avut scopul de a le taia elanul intelectualilor de a se organiza si de a constitui eventual o opozitie.
Inca din ’45 au fost interzise 2.000 de titluri de carti ale unor autori „reactionari“, de la Anton Pann si Mihai Eminescu pina la Eugen Lovinescu si Lucian Blaga.
Insa in 1950 regimul comunist a dat noi instructiuni pentru selectarea cartilor din biblioteci, iar in 1960, peste 40.000 de volume au fost trecute in fonduri speciale, la care accesul era permis numai cu aprobare politica.
Munca de prevenire a Securitatii
Pina la decretul de amnistie generala a detinutilor politici din 1964, multe dintre mintile stralucite ale Romaniei murisera in temnita. Incepind cu acest moment, arestarile au fost sporadice, iar Securitatea a actionat preventiv, urmarindu-i pe intelectuali si la nevoie amenintindu-i si brutalizindu-i pentru a renunta la proteste si disidenta.
Partidul-stat a mers pina acolo incit, in anul 1983, a pus sub control strict masinile de scris. Orice masina de scris trebuia inregistrata la militie, pentru ca, in cazul cind ar fi aparut „scrieri dusmanoase“ in samizdat ori manifeste contra puterii politice, sa-l poata identifica pe autor.
Cu toate acestea, citiva intelectuali de caracter, ca Paul Goma si parintele Gheorghe Calciu, s-au ridicat public impotriva regimului. Ei au fost inchisi si apoi siliti sa plece in exil.
Genocidul in cifre
Citiva istorici au avansat mai multe cifre despre dimensiunile opresiunii comuniste. Florin Matrescu sustine in cartea sa „Holocaustul rosu sau crimele in cifre ale comunismului international“ (1998) ca, numai intre actualele granite ale Romaniei, au murit peste 890.000 de oameni. La care adauga inca 350.000 de basarabeni ucisi de foametea provocata de Stalin, in anii 1946-1947.
De asemenea, el atrage atentia asupra faptului ca intre 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941 au fost dusi in lagarele din Nordul Inghetat peste 300.000 de romani, alti 500.000 de basarabeni si bucovineni fiind deportati, in intervalul 1945-1954, si nu se stie citi au supravietuit. Cifre asemanatoare sint afirmate si de Victor Barsan, in „Masacrul inocentilor“ (1993).
Iar Anton Ovseyenco, in „The Time of Stalin: Potret of a Tirrany“ (N.Y. Harper and Row, 1981), estimeaza numarul total al victimelor comunismului numai in Basarabia si Bucovina de Nord la 1.500.000 de persoane.
La rindul sau, Cicerone Ionitoiu, autorul unui impresionant dictionar al victimelor terorii comuniste (70.000 de nume), sustine ca in Romania comunista au fost trei milioane de detinuti politici, din care au murit cel putin 200.000.
Dar inca nu se stie citi tarani au fost ucisi pe loc pentru ca s-au opus colectivizarii si citi „partizani“ din munti au fost omoriti in lupte cu trupele de Securitate.
30% dintre victime au fost intelectuali
Se poate face o estimare cu privire la numarul de intelectuali arestati, deportati, ucisi in inchisori sau in munti. Rusan a cercetat peste 71.000 de fise matricole penale ale celor care au fost inchisi intre 1945 si 1989. Cu ajutorul unor statisticieni si informaticieni i-a impartit pe acesti detinuti dupa virsta, sex, categorie sociala, studii, ocupatie, confesiune etc.
Romulus Rusan apreciaza ca esantionul pe care a lucrat reprezinta 5% din numarul total de detinuti. El sustine ca este un esantion cu valoare stiintifica ridicata si „suficient pentru stabilirea a numeroase date caracteristice sistemului concentrationar din Romania“. Potrivit studiului lui Romulus Rusan, circa 30% erau intelectuali, incluzindu-i aici si pe studenti.
Procentul s-ar putea pastra si la nivelul numarului total de detinuti din Romania comunista, avind in vedere ca fisele aflate in posesia Centrului de studii al Memorialului Sighet provin din inchisori din toata tara.