Sari direct la conținut

Victor Ciorbea: PNTCD "autentic" va semna protocol cu USL pentru locale, legislative si prezidentiale

HotNews.ro
Victor Ciorbea (foto arhiva), Foto: Agerpres
Victor Ciorbea (foto arhiva), Foto: Agerpres

Liderul taranist Victor Ciorbea a anuntat, luni, ca urmeaza ca PNTCD „autentic” sa semneze un protocol cu USL privind alegerile locale, legislative dar si sustinerea la prezidentiale, transmite Mediafax.

Ciorbea a facut aceste declaratii in curtea USL.

El a spus ca a avut o runda de negocieri luni dimineata si ca urmeaza noi discutii in aceasta dupa-amiaza.

„Este vorba de intrarea noastra ca PNTCD autentic in USL”, a spus el.

Potrivit Agerpres, Ciorbea a sustinut ca acest protocol va fi incheiat in zilele urmatoare.

„Azi nu se finalizeaza, dar in zilele urmatoare cred ca da. Vom vedea si veti vedea. (…) Protocolul trebuia sa-l semnam deja, dar a aparut o singura problema care ne-a amanat cu cateva saptamani, cu vreo trei saptamani pana acum”, a spus Ciorbea, care nu a dorit sa precizeze care este aceasta problema.

Liderul taranist a precizat ca acest protocol vizeaza „alegerile locale, inclusiv candidati de primari, si alegerile parlamentare si cele prezidentiale”.

Potrivit lui Ciorbea, primele discutii pe acest subiect cu USL au avut loc in urma cu un an, cand Uniunea si-a exprimat deschiderea spre PNTCD „autentic”.

„Am tot fost amanati de procese. Si acum avem, pe 4 aprilie, un termen important in legatura cu Congresul nostru din 18 iunie, dar indiferent de aceste procese noi finalizam negocierile si vom incheia acest protocol. (…) Este vorba despre intrarea noastra ca PNTCD autentic in USL. Daca vom castiga pe 4 aprilie procesul, vizeaza si localele. Daca nu, localele nu. Nu se va schimba denumirea. Ramane denumirea de USL. N-o sa schimbam noi acum denumirea”, a spus el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro