Sari direct la conținut

Victor Ponta: In opinia FMI, sprijinirea persoanelor cu credite va creste creditarea si consumul

HotNews.ro

Fondul Monetar International considera ca decizia Guvernului de a sprijini pe o perioada de doi ani persoanele care au credite va conduce la o crestere a creditarii si a consumului, a declarat, marti, premierul Victor Ponta. „Masura de sprijinire a persoanelor care au credite pe o perioada de doi ani, din punctul de vedere al FMI va conduce la o crestere a creditarii, a consumului”, spune Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Luni seara, la finalul discutiilor cu FMI, premierul Ponta a confirmat informatiile privind programul de stimulare a consumului pregatit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai dupa expirarea perioadei de reesalonare.

Guvernul estimeaza ca aceasta schema de reduceri fiscale pentru populatia cu venituri sub medie si credite bancare ar putea duce la reesalonarea imprumuturilor pentru aproape un milion de romani, iar bancile ar putea reduce ratele la credite cu pana la 4 miliarde de lei in 2014.

Mediafax a anuntat, pe 24 ianuarie, ca Guvernul vrea sa stimuleze consumul printr-un credit fiscal, sub forma unei reduceri acordate la plata impozitelor, pentru persoanele cu venituri sub medie care obtin de la banca restructurarea creditelor, dar numai in conditii stabilite de stat, cu prelungirea scadentei pana la doi ani.

Potrivit unui proiect prezentat atunci, statul urma sa ofere o reducere la plata impozitului cu cel mult 350 de lei, iar aceasta va fi aplicata doar la expirarea perioadei de reesalonare.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat, insa, luni ca reducerea de impozit va fi de cel mult 200 de lei pe luna, dar nu mai mult decat impozitul datorat de fiecare persoana in parte.

Potrivit calculelor lui Voinea, impactul peste doi ani va fi de circa 0,1% din PIB, bani care in mare parte se vor incasa pana atunci prin efectele de antrenare ale restructurarilor.

El a aratat ca schema va intra in vigoare incepand cu luna aprilie.

In aceste conditii, impactul bugetar este minim in primii ani de aplicare a sistemului de facilitati.

Sistemul este optional pentru banci, iar Guvernul nu a anuntat ca ar fi incheiat vreo intelegere cu institutiile de credit.

Restructurarea trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe cerinte, prima dintre acestea restrictionand aplicarea doar la credite fara intarzieri la plata sau cu intarzieri de cel mult 90 de zile.

Practic, forma propusa de Guvern nu faciliteaza, ci restrictioneaza modalitatile de restructurare pe care le practica bancile.

Operatiunea trebuie sa conduca la diminuarea cu cel mult jumatate si nu cu mai mult de 500 lei (sau echivalentul in lei aferent valutei in care a fost acordat ori la care este indexat creditul) a obligatiilor lunare de plata ale debitorului aferente creditului supus restructurarii, pentru o perioada de cel mult doi ani.

„Doar principalul se injumatatesc, nu si dobanda, pentru ca rata e sursa de profit a bancii si ea trebuie platita integral”, a precizat Voinea.

Banca trebuie sa asigure prelungirea duratei initiale a creditului cu perioada pentru care se diminueaza obligatiile de plata, adica cel mult doi ani.

Restructurarea poate fi acordata o singura data unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu conditia ca suma totala amanata la plata sa se incadreze in limita valorica determinata anterior.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat in mai multe randuri ca Guvernul Ponta lucreaza la un program de stimulare a consumului, cara sa sustina cresterea economica din acest an.

Statul limiteaza, insa, accesul populatiei la un astfel de mecanism prin introducerea unui plafon privind venitul debitorului, care nu poate depasi venitul net mediu pe economie comunicat de Institutul National de Statistica.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro