Victor Ponta la "Nasul": Ceea ce au facut polititstii este doar o simpla contraventie. Eu as fi fost mai violent decat ei
Despre protestul politistilor
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat in emisiunea „Nasul” (B1 TV) ca politistii nu au incalcat legea prin faptul ca au protestat in fata Palatului Cotroceni fara a avea autorizatie ci au comis o simpla contraventie, iar PSD s-a oferit sa le asigure reprezentarea juridica si sa le plateasca aceasta contraventie. Ponta spune ca nici aruncarea chipiurilor nu este infractiune. „E un gest similar cu cel facut de Elena Basescu cand a purtat haina militara. Am spus si atunci ca nu e vorba de infractiune ci, poate, de prost gust”, a mai spus presedintele PSD.
Acesta a continuat pe acelasi subiect sustinand ca atitudinea politistilor a fost una normala in situatia in care li s-au luat atat de multi bani, iar multi dintre ei nu-si mai pot plati ratele la banci, la masina etc. „In aceste conditii eu as fi fost mai violent decat ei”, a declarat liderul PSD.
TVA diferentiat
PSD va sustine in continuare un TVA diferentiat si, in special, un TVA de 5% la alimente. „Omul va spune ca mai bine plateste 5% la stat decat sa faca acte false, sa dea spagi si sa-l caute Fiscul. Omul isi spune ca nu are de ce sa riste pentru un TVA atat de mic… O sa va prezentam pe 16 octombrie calculele care dovedesc ca poti reduce TVA-ul de la 24% la 5%”, spune Ponta.
Guvernul actual, sub presiunea presedintelui Traian Basescu, va trece in curand si la impozitarea pensiilor sub 1000 lei.
Bancile au creat criza in America si speculatorii pe pietele financiare si acum ii punem sa plateasca pe politisti, pe medici, pe profesori.
Despre concediul din Liban
Victor Ponta a adus in emisiunea „Nasul” chitantele din concediul petrecut in Liban.
„De ce-l arde pe dl Basescu unde imi fac eu concediul?! Eu nu am nicio functie publica. Sunt deputat de Gorj, dar asta nu e o functie publica… Are niste securisti prosti pe langa el la fel cum avea Ceausescu in ’89 si asculta de ei. Cred ca o sa sfarseasca si el in acelasi mod. E treaba lui unde mi-am facut eu concediul sau unde e la scoala copilul meu?! E o treaba exagerata. Eu nu sunt santajabil”, a declarat seful PSD.
Despre intentia de suspendare a presedintelui Basescu
Ponta spune ca PSD ar renunta la tentativa de suspendare a presedintelui Traian Basescu daca acesta recunoaste „furtul” Robertei Anastase la Legea pensiilor si-i va cere acesteia sa-si dea demisia.