Sari direct la conținut

Victor Ponta va prezenta saptamana viitoare in Parlament intentiile Guvernului legate de Codul Fiscal, de legea redeventelor si de legea minelor

HotNews.ro

Premierul Victor Ponta a cerut ministrilor, in sedinta de Guvern de miercuri, sa prezinte ultimele observatii legate de noul Cod Fiscal si noul Cod de procedura fiscala, astfel incat acestea sa fie discutate in prima lectura, in cursul lunii ferbruarie. Ponta a mai spus ca, saptamana viitoare, va prezenta Parlamentului, prioritatile Guvernului legate de cele doua coduri, dar si in privinta Legii redeventelor si a Legii Minelor.

Ponta i-a cerut si ministrului Ioan Rus sa prezinte in comisiile parlamentare Masterplanul General de Transport. „Noi ne facem datoria, in rest daca vor circ, e treaba lor. Noi adoptam masterplanul il trikmitem la Bruxelles”, a adaugat Ponta.

Legat de legea minelor, cea care face referire si la exploatarea de la Rosia Montana, reamintim ca presedintele Klaus Iohannis a declarat recent, la Realitatea TV, ca este un proiect care trebuie rediscutat. „Am spus-o si sunt de aceeasi parere: proiectul trebuie rediscutat. Asa cum a fost conceput, nu mi se pare potrivit. Fara o negociere buna, lucrurile nu vor putea fi rezolvate. Aceasta negociere trebuie facuta intre firma care trebuie sa investeasca si reprezentantii Guvernului, nu este treaba presedintelui”, a declarat Klaus Iohannis la Realitatea TV.

In ceea ce priveste redeventele, Guvernul a amanat modificarea lor, sistemul actual fiind prelungit cu un an. Proiectul privind noul mod de taxare ar urma sa fie finalizat in cursul lunii februarie.

De asemenea, noul Cod Fiscal ar urma sa fie supus dezbaterii publice incepand de saptamana viitoare, dupa cum sustine Ministerul Finantelor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro