Victoria's Secret renunță la fotomodelele „Angels” fiindcă și-au pierdut „relevanța culturală” / Cine vor fi noua imagine a companiei
Victoria’s Secret își abandonează „Îngerii”, scrie Business Insider.
Compania de lenjerie a anunțat miercuri că va face parteneriat cu un grup de femei inspiraționale care va include activiste și antreprenoare pentru a promova o nouă imagine a brandului.
Aceste femei, printre care se vor număra actriția și antreprenoarea indiană Priyanka Chopra Jonas și fotbalista și activista pentru egalitate de gen Megan Rapinoe, vor deveni noua imagine și voce a brandului, potrivit Victoria’s Secret.
„Îngerii” Victoria’s Secret au fost sinonimi cu brandul de la sfârșitul anilor 1990, printre aceștia numărându-se de-a lungul anilor unele dintre cele mai faimoase fotomodele din lume – Gisele Bündchen, Tyra Banks, și Heidi Klum, pentru a numi doar câteva din ele.
Acestea au reprezentat imaginea Victoria’s Secret în campaniile sale de marketing și prezentările anuale de modă.
Însă CEO-ul companiei, Martin Waters, a afirmat într-un interviu publicat miercuri de The New York Times că „Îngerii” nu mai sunt „relevanți cultural”.
La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 prezentarea de modă a Victoria’s Secret a avut un rol puternic în a defini ce înseamnă ‘sexy’ însă mai recent compania a fost criticată ca fiind depășită de vremuri.
Ed Razek, unul dintre cei mai longevici directori de marketing ai L Brands, compania-mamă a Victoria’s Secret care a fost creditat cu lansarea carierelor a numeroase fotomodele faimoase, și-a dat demisia în 2019.
Prezentarea Victoria’s Secret din luna noiembrie a acelui an a fost anulată după ce Razek a făcut afirmații controversate legate de includerea unor fotomodele transgender sau supraponderale în prezentările de modă ale companiei.
Waters a declarat în interviul acordat The Times că rebranduirea companiei trebuia făcută de mult timp.
„Pe vremuri brandul Victoria avea o singură lentilă care era numită ‘sexy’. Am știut că trebuie să schimbăm acest brand de mult timp, doar că nu am avut controlul asupra companiei pentru a putea face asta”, a afirmat acesta.